Agenția Națională Transport Auto, Institutul de Standardizare din Moldova și Programul USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA) au semnat Memorandumul de înțelegere privind responsabilitățile celor trei instituții în procesul de certificare internațională anti-mită a ANTA.
Potrivit semnatarilor, implementarea acestui standard îi va permite Agenției să reducă riscul de corupție și să sporească gradul de încredere din partea partenerilor în sistemul său de management.
Directorul Agenției Naționale Transport Auto, Vasile Chetrușca, a remarcat că standardul care va fi aplicat urmărește detectarea și combaterea eventualelor cazuri de corupție în instituțiile de stat cu funcții de control, precum și îmbunătățirea performanței angajaților. ANTA luptă cu flagelul corupției în special prin promovarea programelor de digitalizare. „Cunoaștem care este presiunea societății, ce așteptări au de la organele de control. Noi, fiind unul dintre aceste organe, suntem permanent în luptă cu corupția. Luptăm cu toate metodele pentru a combate acest flagel și suntem deschiși pentru a continua această luptă”, a adăugat directorul ANTA, citat de IPN.
Directorul interimar al Institutului de Standardizare din Moldova, Andrian Bunduc, a precizat că Agenția Națională Transport Auto este prima autoritate cu funcție de control din Republica Moldova care va fi certificată pe cerințele standardului anti-mită ISO 37001. Institutul de Standardizare și-a asumat angajamentul de a parcurge întregul proces de prestare a serviciilor de certificare. „Înțelegem foarte bine că anume instituțiile cu funcții de control sunt instituțiile cele mai vulnerabile în fața aspectului coruptibil”, a subliniat Andrian Bunduc, arătându-se încrezător că și alte instituții vor urma această cale.
David Anderson, șef al programului MISRA, a menționat că ANTA este o instituție digitalizată în proporție de peste 90% în domeniul transportului rutier, ceea ce este un rezultat foarte bun, care contribuie la creșterea transparenței, reducerii contactului fizic, fiecare este tratat corect și egal în accesarea serviciilor publice.
Prezentă la semnarea memorandumului, secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Cristina Ceban, a reiterat importanța adoptării, dar și a implementării standardelor internaționale în Moldova, mai ales în contextul parcursului european. „Adoptarea standardului anti-mită se face nu doar pentru a respecta cerințe legale, ci și pentru că suntem convinși că integritatea și transparența reprezintă pilonii unei societăți sănătoase. Instituțiile cu funcție de control trebuie să fie conștiente de responsabilitatea pe care o poartă în activitatea sa de a deservi într-un mod onest și corect publicul”, a spus secretarul de stat.
Secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Mircea Păscăluță, a subliniat angajamentul ferm al Ministerului și al Agenției Naționale de Transport Auto de a implementa toate reformele și politicile existente pe segmentul transportului rutier. „Suportul oferit de USAID prin intermediul programului MISRA arată că toate activitățile demarate de comun cu partenerii externi au dat roadă și acum mergem mai departe, să implementăm sisteme de management intern care să asigure buna funcționare a tuturor proceselor și fondurilor care sunt disponibile prin intermediul programelor externe”, a menționat Mircea Păscăluță.