Ansamblul „Hecenii” din satul Heciul Nou, raionul Sângerei, a obținut locul trei în finala concursului „Românii au talentˮ. Dansatorii au câștigat un premiu de 10 mii de euro.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de felicitare.
„Felicitări, Hecenii, pentru bucuria pe care ați adus-o tuturor moldovenilor! Ați făcut Moldova mândră!ˮ, a menționat șefa statului.
Ansamblul a intrat în atenția publicului după ce a primit premiul special Golden Buzz, care i-a asigurat accederea directă în semifinala concursului, scrie IPN. „Folclorul nu o să moară niciodată pentru că, văzându-vă pe voi, mi se pare că viitorul sună bine. Atâta dăruire nu am văzut în dansurile populare niciodată și atunci știu că este o premieră”, a afirmat atunci interpreta Andra, înainte să apese butonul Golden Buzz. Este pentru prima dată în istorie când un grup folcloric a primit Golden Buzz-ul la concursul „Românii au talent”.
După acest succes, ansamblul a fost invitat la Președinție. Maia Sandu a solicitat autorităților să găsească cât mai rapid, împreună cu administrația publică locală din raionul Sângerei, un spațiu nou, modern, care corespunde necesităților, așa încât tinerii să poată dansa și promova tradițiile naționale în continuare. Guvernul a decis alocarea a 1,3 milioane de lei pentru reabilitarea spațiului unde fac repetiții „Hecenii”.
La această ediție a concursului „Românii au talent” , sezonul 14, Marele premiu a fost câștigat de naistul Cristian Ciaușu, care a plecat acasă cu 120 000 de euro, în timp ce locul 2, interpreta Ana Nuță, a primit 20 000 de euro.