VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

ANRE prezintă evoluția prețurilor la carburanți pe parcursul anului 2022: Care e prețul mediu anual al motorinei

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat noile prețuri maxime de referință valabile pentru mâine, 30 decembrie.

Potrivit ANRE, vineri un litru de motorină va costa 22,48 lei per litru, cu 8 bani mai mult decât azi, 29 decembrie, iar benzina cu cifra octanică A 95 va costa 23,22 lei, fiind în scădere cu 5 bani.

Într-un comunicat remis presei, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică prezintă evoluția prețurilor la carburanți pe parcursul anului 2022:

Benzina COR 95

Prețul minim – 21,30 lei/litru (stabilit la 03.01.2022);
Prețul maxim – 33,90 lei/litru (stabilit la 15.06.2022);
Prețul mediu anual – 26,55 lei/litru

Motorina standard

Prețul minim – 17.73 lei/litru (stabilit la 03.01.2022);
Prețul maxim – 32,46 lei/litru (stabilit la 23.06.2022);
Prețul mediu anual – 26,02 lei/litru.

Potrivit ANRE, în anul 2022, piața carburanților a fost puternic influențată de factori precum războiul din Ucraina, modificarea surselor și căilor logistice de aprovizionare, de sancțiunile impuse de comunitatea internațională Federației Ruse și incertitudinea generală existentă pe piețele petroliere.

Aspectele date au avut un impact puternic asupra prețurilor la petrol și la produsele derivate din acesta pe plan internațional, care s-au reflectat direct și asupra prețurilor din Republica Moldova. În consecință, pe parcursul anului au fost înregistrate două valuri puternice de scumpiri (martie-aprilie și iunie-iulie), fiind înregistrate și cele mai mari prețuri la carburanți din istoria țării. În același timp, în anumite perioade prețul la motorină în mod atipic s-a poziționat la un nivel mai înalt în comparație cu benzina. Datorită eforturilor colective depuse de către statele membre ale Uniunii Europene și țările G7, către a doua jumătate a anului curent prețurile la carburanți au urmat o tendință de scădere, ajungând spre sfârșitul lunii decembrie sub media anuală cu 4,07 lei/litru (15%) la benzină și, respectiv, cu 2,80 lei/litru (11%) la motorină”, explică ANRE.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.