Angajații din sfera serviciilor publice vor avea dreptul de a beneficia de locuințe sociale. Guvernul a aprobat, miercuri, 7 iulie, un proiect de modificare a legii prin care se extinde criteriul financiar de eligibilitate.
Totodată, potrivit modificărilor, autoritățile publice locale vor putea monitoriza periodic, cel puțin o dată la doi ani, parcursul derulării contractului de locațiune, dar și a condițiilor economice și sociale ale beneficiarilor de locuințe sociale.
„Oferirea dreptului angajaților din sfera serviciilor publice de a beneficia de locuințe sociale va conduce la atragerea personalului calificat în raioanele țării pentru a activa în domeniul medicinei, învățământului, asistenței sociale, cercetării, sportului și administrației publice locale”, susține ministra Lilia Dabija.
Potrivit Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, noile prevederi vor aduce mai multă claritate asupra condițiilor de atribuire a locuințelor sociale, modului de evidență a persoanelor care necesită îmbunătățirea condițiilor de trai, precum și procedurii de monitorizare a aplicării normelor legale la atribuirea locuințelor sociale.