VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Andrei Spînu: Va fi o iarnă  grea, dar nimeni nu va rămâne fără căldură și curent electric

Vocea Basarabiei: Vine iarna, se apropie sezonul rece, multă lume trăiește cu îngrijorare dacă va putea să depășească problemele cu care se confruntă simplul cetățean care are bani puțini, dar care are nevoie și de căldură, și de lumină. Guvernarea poate să depășească această criză energetică astfel încât cetățenii să nu mai trăiască cu aceste temeri că la iarnă vor putea s-o ducă de azi pe mâine?

Andrei Spînu: Noi am lansat un program de pregătire pentru sezonul de încălzire în care am spus exact ce va face guvernul pentru a fi pregătit de orișice scenariu, noi suntem încrezuți că, cu o pregătire bună, vom depăși cu bine această iarnă. În același timp, trebuie să fim sinceri și corecți față de cetățeni. Din păcate, din cauza situației din Ucraina – mă refer la războiul Rusiei împotriva Ucrainei și a multor altor incertitudini – este complicat să știm exact ce se va întâmpla. În același timp, noi avem mai multe scenarii.

Vocea Basarabiei: Haideți să ne referim la aceste multe scenarii. Sunt trei, probabil.

Andrei Spînu: Noi luăm în calcul trei scenarii. În primul scenariu este o reducere cu 35 la sută a livrărilor de gaz de către Gazprom. Acest scenariu a fost în luna octombrie anul trecut, dacă ne aducem aminte a fost exact același lucru. Următorul scenariu este că Gazprom va decide să reducă cu 50 la sută și ultimul scenariu – va decide să închidă robinetul în totalitate. Și vreau să vă spun că în ultimele luni, 12-15 țări din Uniunea Europeană s-au trezit cu astfel de acțiuni, deci nu ar fi o surpriză pentru noi. Respectiv, noi suntem pregătiți cu mai multe acțiuni pentru acest lucru. Trebuie să spunem foarte clar că în această iarnă toată lumea, guvernul, cetățenii vor trebui să economisească gazul. Asta face Europa, asta trebuie să facem și noi, ne punem obiectivul ca minimum să-l reducem cu 15 la sută. Aceasta este cea mai ușoară acțiune pe care putem să o facem.

Vocea Basarabiei: Eu vreau să ne spuneți – ce înseamnă 35 la sută, dacă reduce Gazprom-ul livrările de gaz către R. Moldova?

Andrei Spînu: Dacă reduce cu 35 la sută, noi ne pregătim ca Termoelectrica să consume mai multă păcură decât gaz, dar sunt și aici două elemente importante. Unul este volumul de gaz pe care îl va reduce, dacă îl va reduce, și al doilea este prețul care va fi pe piață al gazului. Avem o situație fără precedent, în care pe timp de vară avem prețuri la gaz mai mari decât pe timp de iarnă și noi toți înțelegem că acesta este un preț artificial, pentru că în mod normal nu ar trebui să fie așa și R. Moldova, din păcate, nu poate controla acest preț.

Vocea Basarabiei: Dacă se reduc cu 50 la sută livrările de gaze din partea Gazprom-ului, ce înseamnă pentru R. Moldova și cetățenii ei acest al doilea scenariu?

Andrei Spînu: Consumul de gaz pe care îl are Termoelectrica pe timp de iarnă este aproximativ 35-40 la sută din consumul total, deci doar prin acțiunea prin care Termoelectrica nu mai consumă gaz, dar va lucra pe păcură, se va reduce cu aproximativ 35-40 la sută volumul necesar de gaz pentru R. Moldova.

Vocea Basarabiei: Dar asta înseamnă că Gazprom-ul va livra doar 1/2 din cantitatea de gaz care trebuie să-i fie oferită R. Moldova?

Andrei Spînu: Da.

Vocea Basarabiei: Și dacă se închide robinetul total?

Andrei Spînu: Dacă se închide robinetul total, în primul rând, noi vom face rezerve de stat strategice de gaz, deja avem rezervate 24 de milioane de metri cubi, suplimentar avem contractat un credit de 300 de milioane de euro și în perioada următoare vom face achiziții de gaz pentru a suplini stocul în caz de nevoie. Doi: suntem în discuții cu mai multe țări, inclusiv cu România, pentru a asigura anumite volume care vor fi necesare pentru a trece de această iarnă.

Vocea Basarabiei: Puteți să ne spuneți mai multe despre această înțelegere între Chișinău și București referitoare la un scenariu de rezervă?

Andrei Spînu: Este în discuție, la moment suntem în discuții la nivel tehnic între ministere, când vom avea mai multe detalii, vom anunța.

Vocea Basarabiei: Dar asta înseamnă că va curge mai mult gaz prin gazoductul Iași-Chișinău?

Andrei Spînu: Da, cu siguranță! Dacă vom avea gaz din România, el va veni pe gazoductul Iași-Chișinău.

Vocea Basarabiei: Dacă se închide robinetul din partea gigantului rus Gazprom 100%, asta înseamnă că și pe un mal, și pe celălalt al Nistrului situația va fi aceeași?

Andrei Spînu: Da! La moment, Gazprom are contract cu Moldovagaz, dacă acest contract se reziliază, atunci nu are cum să ajungă gaz nici în partea stângă a Nistrului.

Vocea Basarabiei: Dar dacă Gazprom totuși vrea să asigure cu gaz regiunea transnistreană, e posibil acest lucru?

Andrei Spînu: Nu e posibil, pentru că niciodată nu vom accepta, or contractul este contract, volumele sunt pentru ambele maluri ale Nistrului și ei trebuie să respecte acest contract.

Vocea Basarabiei: Dle vicepremier, noi vorbim despre aceste trei scenarii care, de fapt, sunt consecințele neînțelegerilor dintre Chișinău și Moscova sau e în joc factorul politic, care decide până la urmă ce trebuie să facă Gazprom atunci când trebuie să respecte prevederile contractului pe care l-ați semnat anul trecut?

Andrei Spînu: Eu cred că dvs. ați răspuns deja la întrebare și, ținând cont că 12-15 țări din Uniunea Europeană s-au confruntat cu astfel de situații, cred că este mai mult decât doar comercial.

Vocea Basarabiei: În spațiul public, inclusiv demnitarii de stat au spus că nu vor să vândă jumătate din R. Moldova pentru ca să încălzească cetățenii la iarnă cu gazele pe care le importă țara din Federația Rusă, s-a mai spus că totuși în timpul negocierilor au apărut și anumite aspecte ce țin de politic, inclusiv de regiunea transnistreană și alte probleme vulnerabile ale statului R. Moldova. Până la urmă, astăzi puteți să ne spuneți cu text deschis: s-au impus atunci și condiții politice când Moldovagaz a semnat contractul cu Gazprom-ul?

Andrei Spînu: Eu am spus permanent că s-a încercat, însă, ținând cont că noi nu am acceptat în discuții niciun angajament politic, am avut situația pe care am avut-o în toamnă. Or vă aduceți aminte că mai întâi s-a prelungit cu o lună, apoi negocierile au mai durat încă o lună, până am ajuns la acea înțelegere care este semnată în contract între Moldovagaz și Gazprom și în protocolul pe care l-am semnat. Noi am refuzat pe tot parcursul discuțiilor ca să acceptăm orice ingerință politică în acest proces. Suplimentar, vă aduc aminte că a fost și o vizită la Moscova, în care ne-am întâlnit cu dl Kozak, la fel, acolo am spus tranșant că aceasta este o relație comercială și ea trebuie să fie tratată ca atare. Asta vom face și acum. Dna președintă a spus, am spus-o și eu, din punctul meu de vedere, independența energetică, securitatea energetică este parte a independenței unei țări. Și eu am spus în cadrul unei alte emisiuni că sentimentul meu este că noi acum luptăm pentru această independență și pentru securitatea energetică a țării noastre. Unele lucruri puteau fi făcute mult înainte, când pe piață nu aveam așa prețuri mari și am spus de mai multe ori: de ce precedenții, care se bat cu pumnul în piept acum, nu au semnat, atunci când au putut, un contract pe 30 de ani la un preț fix mic? Au fost la putere și din 2001 până în 2009, și câțiva ani în urmă au avut guvern și au fost la negocieri, de ce nu l-au semnat?

Vocea Basarabiei: Dar Gazprom-ul și Moldovagaz au semnat contractul pentru o perioadă mai mare de timp…

Andrei Spînu: S-a semnat un contract pe cinci ani.

Vocea Basarabiei: Dar toți vorbesc că la un an când se va împlini de la semnarea acestui contract, atunci ceva poate să intervină?

Andrei Spînu: Conform contractului, ultimele două luni când avem asigurate volume, și noi avem asigurate în contract volume pentru septembrie și octombrie, cu două luni înainte de expirare, părțile, adică sau Moldovagaz, sau Gazprom pot discuta volumele pentru următoarele 12 luni. În cazul în care niciuna din părți nu vrea să schimbe aceste volume, se consideră că rămân aceleași volume încă pentru un an precum au fost. Deci, dacă până la 1 septembrie nicio parte și, din câte cunosc, Moldovagaz nu a solicitat revederea volumelor, atunci aceste volume se vor transfera și pentru următoarele 12 luni, așa cum a fost anul trecut, de asta se spune despre termenul de 1 septembrie.

 Vocea Basarabiei: În această vară, Moldovagaz de mai multe ori s-a adresat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să ridice tariful pentru consumul de gaze naturale. E motivat acest lucru, să fie ridicate, pentru că chiar și ultima majorare pe care a cerut-o Moldovagaz ANRE a acceptat-o, dar cu un preț mai mic, și dl Ceban imediat a venit cu o reacție și a spus că Moldovagaz intră în datorii?

Andrei Spînu: Deci, ANRE a aplicat întocmai legea. Metodologia de calcul al tarifului prevede un calcul al prețului mediu de achiziție anual, însă, repet, noi avem o situație fără precedent, nu a mai existat în istorie o situație în care pe timp de vară avem prețuri exagerat de mari.

Vocea Basarabiei: De ce sunt mari și de ce exagerat de mari sunt?

Andrei Spînu: Pentru că, v-am spus, Gazprom a decis să reducă volumele de gaz pe care le livrează în unele țări din Europa. Asta a creat un anumit deficit de gaz, care a făcut ca prețul gazului să crească și nu are nimic cu formula din contract. Eu am spus de mai multe ori că formula care este în contract pe timp de vară este mai bună decât formula negociată de socialiști și guvernul Chicu anul trecut. Deci, noi avem o formulă mai bună. Dacă rămânea formula care a fost anul trecut, prețul de achiziție a gazului pentru luna aceasta trebuia să fie 1.800 de dolari, nu cât este în prezent.

Vocea Basarabiei: Dar această insistență a adversarilor guvernării că neapărat autoritățile statului trebuie să meargă la Moscova, să depună pe agenda dialogului moldo-rus chestiunea ce ține de asigurarea Moldovei cu resurse energetice, cât de justificată e din partea celor care astăzi formează opoziția parlamentară?

Andrei Spînu: Îmi pare rău că această opoziție încearcă să speculeze pe situație și am o singură întrebare: credeți că Germania, Polonia, Italia, Franța, Lituania, Letonia, Finlanda, Bulgaria, Cehia, am luat doar o parte din țările care au trecut prin aceeași situație, le-au fost reduse sau sistate complet livrările…

Vocea Basarabiei: Bine, R. Moldova are și un parteneriat strategic cu Federația Rusă?

Andrei Spînu: Probabil doar strategic, fără parteneriat.

Vocea Basarabiei: Dle Spînu, l-am întrebat și pe speakerul Igor Grosu, ce se întâmplă dacă, eventual, se ajunge la sistarea sută la sută a gazelor din partea gigantului rus Gazprom, ce se întâmplă în stânga Nistrului? R. Moldova poate asigura întreaga țară și cetățenii întregului stat cu resurse energetice?

Andrei Spînu: Noi am spus permanent, cu siguranță noi vom lua în calcul achiziționarea de gaz pentru toată țara. În același timp, mesajul nostru este că va trebui toți să plătim același preț, că nu există nicio diferență între un cetățean de pe malul drept sau unul de pe malul stâng al Nistrului.

Vocea Basarabiei: Și regiunea transnistreană are datorii mari, deci se lasă datoriile la o parte, opt miliarde, și ei de azi înainte, dacă găsesc alternativă sau acceptă și ei alternativă, trebuie să achite din ziua în care se livrează aceste gaze?

Andrei Spînu: Da, conform facturii. Va trebui să facturăm și vor trebui să achite.

Vocea Basarabiei: Moldova consumă energie electrică care se produce la centrala de la Cuciurgan, aici apar multe semne de întrebare. Cum se va prezenta situația?

Andrei Spînu: Noi suntem într-o situație mult mai bună, noi deja din luna mai cumpărăm 30 la sută din energia electrică din Ucraina, avem un contract de livrare a energiei electrice în situații de urgență, Ucraina poate livra 100% pentru R. Moldova, suntem interconectați la rețeaua europeană de transport.

Vocea Basarabiei: La același preț?

Andrei Spînu: La prețul de pe piața Ucrainei.

Vocea Basarabiei: Dar va fi o diferență?

Andrei Spînu: Va fi o diferență, dar nu foarte mare, nu ca la gaz. Am să vă dau și niște cifre: dacă prețul mediu de achiziție a energiei electrice acum este 65 de dolari, prețul de pe piața Ucrainei este 77 de dolari. Adică este o diferență, dar nu este o diferență foarte mare, cum este la gaz, spre exemplu, între ceea ce am avea în contract și prețul de la bursă.

Vocea Basarabiei: Dar contractul cu centrala de la Cuciurgan îl semnați o dată în lună sau cum?

Andrei Spînu: Contractul, după cum am informat, este semnat până la finalul lunii august și în perioada următoare vom discuta să vedem cum semnăm mai departe.

Vocea Basarabiei: Este adevărat că în regiunea transnistreană ar fi stocuri de cărbune care, eventual, dacă se închide robinetul la gaz, centrala poate funcționa încă o lună, două, trei?

Andrei Spînu: Da, poate funcționa, dar în volum mult mai mic și nu va putea asigura, cu siguranță, tot consumul necesar pentru R. Moldova.

Vocea Basarabiei: Dvs. ați spus că inclusiv partea stângă a Nistrului ar trebui să achite consumul în baza facturii care vine, dar autoritățile de acolo deseori spun că, în caz că nu se ajunge la o înțelegere, atunci ei vor interpreta că este o blocadă economică din partea Chișinăului pentru regiunea transnistreană.

Andrei Spînu: Nu văd cum poate fi vorba de o blocadă atâta timp cât Gazprom va decide sistarea livrărilor de gaz. Nu noi decidem, în momentul în care Gazprom va decide să mențină livrările de gaz, noi nu blocăm circulația gazului în zona transnistreană.

Vocea Basarabiei: Ați spus de câteva ori că sunt cele mai mari prețuri acum, pe timp de vară. Pe timp de iarnă, totuși admiteți că poate să se diminueze tariful pentru consumul de gaze?

Andrei Spînu: În cazul în care contractul cu Gazprom este menținut și nu se sistează livrările, începând cu 1 octombrie noi vom avea o altă formulă de calcul al prețului, care este mult mai avantajoasă și, respectiv, prețul de achiziție a gazului ar trebui să scadă. Dacă asta se va întâmplă, atunci, evident, și tarifele ar putea fi reevaluate.

Vocea Basarabiei: Fostul premier Ion Sturza a anunțat în spațiul public că ar putea să se reducă în jumătate prețul de achiziție.

Andrei Spînu: Da, prețul de achiziție ar putea să se reducă în jumătate în funcție de evoluția pieței.

Vocea Basarabiei: Și e o veste bună pentru cetățeni?

Andrei Spînu: Cu siguranță! În momentul în care acest contract va continua și vom avea aceste livrări, evident că și prețul de achiziție și, ulterior, tariful va trebui să fie revăzut.

Vocea Basarabiei: Și la cât ar putea să ajungă tariful?

Andrei Spînu: Este complicat să spunem acum, noi vorbim de componenta care este legată și de prețul gazului pe piață, urmează să vedem, dar dacă am compara cu iarna trecută, noi am avut prețul de achiziție a gazului de la 450 la 630 de dolari, deci ar fi un preț mult mai mic decât este acum.

Vocea Basarabiei: Revin la ceea ce v-am întrebat ceva mai devreme. Moldovagaz prin vocea directorului spune că se acumulează datorii. Iată, aceste datorii cum se vor stinge?

Andrei Spînu: Acestea sunt devieri negative care se acumulează, este o procedură sau o chestie normală în domeniul respectiv și se vor achita pe tranșe sau ANRE va decide cât din ele și pe ce perioadă se va include în tarif, ca încet-încet să fie returnate.

Vocea Basarabiei: Faptul că nici până astăzi nu s-a organizat auditul e în defavoarea R. Moldova?

Andrei Spînu: Eu nu cred că este în defavoare, noi și Agenția Proprietății Publice (APP) am făcut tot posibilul ca acest audit să aibă loc. Am anunțat deja că APP este pe ultima sută de metri și s-ar putea ca în zilele următoare să avem și o noutate bună în acest sens.

Vocea Basarabiei: Adică să aflăm cine a câștigat?

Andrei Spînu: Da, să aflăm că s-a semnat un contract pentru realizarea acestui audit.

Vocea Basarabiei: Și ce așteptați dvs. să se întâmple în urma acestui audit?

Andrei Spînu: Așteptarea mea este că companiile care vor fi selectate să ridice toate documentele care au stat la baza pretinsei datorii și să analizeze cap-coadă cum s-a creat această datorie, este cu adevărat datorie, dacă nu, să explice de ce nu; dacă da, să avem la fel informație. Cred că această întrebare este una de interes major pentru toată societatea și societatea în momentul în care își asumă o parte din această datorie trebuie să știe că totul este corect. Eu personal nu pot să-mi asum să pun semnătura sau să accept că nu știu de unde a apărut o datorie de 800 de milioane de dolari.

Vocea Basarabiei: Cetățenii mereu se întreabă: dacă ei au achitat facturile, de ce s-au acumulat și cum s-au acumulat aceste datorii?

Andrei Spînu: Corect. Cetățenii au dreptate și noi trebuie să asigurăm că acest proces este făcut corect, transparent și societatea are răspunsuri.

Vocea Basarabiei: Acest lucru ar fi și în folosul Gazprom-ului, ca să știe cum își construiește relația pe viitor cu Moldovagaz?

Andrei Spînu: Din punctul meu de vedere, trebuie să împărțim situația în două. Este trecutul care trebuie auditat și în baza acestui audit se stabilește ce se face mai departe și este viitorul sau situația curentă. În situația curentă, de când suntem la guvernare, nu s-a admis creșterea datoriilor, Moldovagaz a plătit factura întocmai cum a fost semnat în contract. Respectiv, asta este ceea ce am spus și eu la Sankt Petersburg: noi ne dorim o relație comercială corectă – am consumat, am achitat. Doi: sunt legile R. Moldova pe care orice companie locală sau din afară trebuie să le respecte. Avem Pachetul III Energetic care trebuie implementat, el trebuie implementat; avem mecanisme de devieri negative, ele trebuie respectate, deci sunt niște proceduri pe care noi le respectăm. Mai mult decât atât, noi, guvernul, facem tot posibilul ca acele datorii care sunt confirmate, precum a fost la CET-Nord, facem tot posibilul ca să le returnăm și ați văzut că recent a apărut și știrea, am comunicat și eu că toate datoriile CET-Nord din municipiul Bălți au fost achitate. Deci, noi acționăm cu bună-credință și asta așteptăm în schimb – bună-credință și corectitudine. Dacă ele nu sunt, vom vedea pe parcurs.

Vocea Basarabiei: Cât se vor mai extinde prevederile Pachetului III Energetic?

Andrei Spînu: Prin legea care a modificat legea gazelor, votată la final de iulie, în termen de maximum un an și jumătate toate prevederile Pachetului III Energetic trebuie să fie implementate.

Vocea Basarabiei: Explicați-le celor ce ne urmăresc ce înseamnă acest Pachet Energetic III.

Andrei Spînu: Sunt mai multe prevederi, dar cea mai importantă este separarea operatorului de transport de gaze de celelalte funcții, cum ar fi furnizarea și distribuirea. Ce înseamnă separarea? Înseamnă că este o altă companie separată decât Moldovagaz. Parțial, el a fost implementat, avem Moldovagaz și Moldovatransgaz, Moldovatransgaz care deține sistemul de transport de gaze. Ce trebuie să se ducă până la capăt este că toată proprietatea, adică toate țevile trebuie să fie transferate din proprietatea Moldovagaz în proprietatea Moldovatransgaz. De ce? Pentru că, dacă mai apare un operator care vrea să aducă gaz, să fie asigurat acces egal pentru toți, nu doar pentru Moldovagaz, dar, spre exemplu, pentru Energocom sau pentru alte companii care ar putea să vină și să spună că vor să aducă gaz. Bunăoară, o companie din România, Romgaz, vrea să aducă gaz în R. Moldova, deci să știe că are acces la acest sistem de transport.

Vocea Basarabiei: Cel mai mult ce mă roagă oamenii cu care discut la firul ierbii e să le explicați încă o dată dacă va cădea sau nu povara financiară a consumului de gaz în stânga Nistrului – opt miliarde de dolari – și pe umerii cetățenilor de pe malul drept al Nistrului.

Andrei Spînu: Niciodată nu vom accepta acest lucru.

Vocea Basarabiei: Dar s-a încercat totuși din partea Gazprom-ului să pună aceste opt miliarde de dolari pe umerii întregii țări?

Andrei Spînu: Da, s-a încercat, inclusiv în discuțiile pe care le-a avut cu fostul guvern s-a încercat și s-au semnat și niște documente inițiale. Mă refer la guvernul Chicu, care acum bravează, dar el trebuie întrebat de ce a acceptat să fie duse aceste discuții. Or, noi exact asta nu am acceptat să facem în toamna anului trecut și nu vom accepta nici acum.

Vocea Basarabiei: Dar speakerul Grosu spunea că ceea ce s-ar fi semnat atunci pe timpul guvernării în frunte cu Ion Chicu nu s-a dus până la bun sfârșit?

Andrei Spînu: Nu s-a dus, dar este evident că subiectul respectiv a fost pus în discuție, dar noi permanent am spus că, în primul rând, nu putem să ne asumăm orice angajament pe datorii comerciale și, mai mult decât atât, nu putem să discutăm despre malul stâng al Nistrului atâta timp cât Gazprom controlează 65 la sută din Moldovagaz și știm foarte bine care este influența…

Vocea Basarabiei: Și acest control se va menține de acum încolo permanent?

Andrei Spînu: Acest control este conform pachetului de acțiuni deținute la Moldovagaz. Noi ce trebuie să facem este să diversificăm sursele de aprovizionare cu gaz. Asta trebuie să facem, asta facem și eu am dat o promisiune că, atât timp cât voi fi ministru responsabil de acest domeniu, mă voi asigura ca țara să nu mai fie dependentă de o singură sursă. Și asta am făcut la energia electrică, avem 30 la sută dintr-o parte și 70 la sută din altă parte, investim în regenerabile, Moldova trebuie să devină independentă energetic și va deveni.

Interlocutor: Valentina Ursu

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.