VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Andrei Spînu: Termoelectrica și CET Nord vor produce mai mult curent electric din noiembrie

Nici Chișinăul și nici Tiraspolul n-au primit notificări oficiale din partea Gazprom privind o eventuală reducere a volumelor de gaze naturale. O spune vicepremierul Andrei Spînu, după ce ieri liderul separatist, Vadim Krasnoselski, a anunțat că volumul gazului livrat regiunii transnistrene pentru luna noiembrie se va reduce cu 40%.

Andrei Spînu cere cetățenilor să facă economii și spune că, în caz de necesitate, Energocom va procura gaz de pe piața internațională, notează IPN.

Ieri, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Gazprom a decis să reducă volumul gazului livrat regiunii transnistrene pentru luna noiembrie cu 40%.

Printr-un comunicat de presă, liderul separatist a menționat că prioritatea pretinselor autorități rămân cetățenii, de aceea volumele de gaze naturale necesare marilor întreprinderi din regiune vor fi limitate.

„Nici cei din partea stângă și nici cei din partea dreaptă a Nistrului nu au primit o astfel de informație. Presupun că Tiraspolul vorbește despre situația în care Gazprom nu va rezerva capacități suplimentare pentru luna noiembrie, adică acea cantitate de 5,7 milioane de metri cubi va fi menținută și pentru luna noiembrie.

Ținând cont de faptul că în noiembrie se răcește timpul și consumul crește, aceste 5,7 milioane de metri cubi vor ajunge pentru mai puțin timp față de luna octombrie”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Vicepremierul spune că autoritățile constituționale ale Republicii Moldova au luat în considerare un astfel de scenariu atunci când au aprobat planul de pregătire pentru sezonul rece.

„În primul rând, trebuie să facem economii. Printr-un mesaj public am venit cu un îndemn către toți cetățenii să economisim energia electrică și gazele naturale. Vom achiziționa gaz de pe piața internațională și vom asigura cetățenii cu suficient gaz. Termoelectrica deja a trecut integral la păcură și nu mai folosește gaz”, a punctat vicepremierul Andrei Spînu.

Oficialul dă asigurări că, deși centrala de la Cucuiurgan ar putea furniza mai puțină energie electrică, țara nu va rămâne în beznă. Autoritățile speră să poată procura mai multă energie electrică din România decât a fost convenit anterior.

„Capacitatea de producere a curentului electric în noiembrie va crește. Termoelectrica și CET Nord vor produce mai mult curent electric pentru malul drept. Suntem în discuții cu colegii din România ca să vedem dacă putem procura mai mult curent din România sau de pe piețele europene. Dacă lucrurile în Ucraina se vor schimba și vor fi restabilite capacitățile de producere, am putea să luăm și din Ucraina”, a mai spus Andrei Spînu.

Anterior autoritățile de la Chișinău au anunțat că Republica Moldova poate cumpăra energie electrică din România la un preț de 450 RON/MWh (aproximativ 90 EUR/MWh). Prețul este mai mic decât prețurile de pe piață și asigură necesarul de 30% pe care nu-l țara nu-l primește din Ucraina, începând cu data de 14 octombrie.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.