VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Andrei Spînu: Rog cetățenii să dea dovadă de responsabilitate și să evite circulația cu transportul

Se circulă în condiții de iarnă, iar muncitorii Administrației de Stat a Drumurilor fac tot posibilul ca toate traseele naționale și regionale să fie practicabile. Declarația a fost făcută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei. Oficialul roagă cetățenii să dea dovadă de responsabilitate maximă în această perioadă când zăpada a pus stăpânire pe Republica Moldova și să evite deplasările care nu sunt urgente.

Potrivit datelor oficiale, pe tot parcursul zilei de ieri, Administrația de Stat a Drumurilor a repartizat pe trasee 371 de utilaje speciale și 340 muncitori rutieri, au fost distribuite sute de tone de sare tehnică și material antiderapant. Vicepremierul Andrei Spînu dă asigurări că se lucrează la capacitate maximă pentru ca să nu existe drumuri blocate și autovehicule înzăpezite.

„Rog toți cetățenii să dea dovada de spirit de responsabilitate. Rugămintea este să evităm maximum posibil circulația în această perioadă, în special cu transportul. Administrația de Stat a Drumurilor este în teren, sunt mobilizați sute de muncitori, și echipamente, astfel încât circulația pe drumurile naționale și regionale să fie cât mai bună posibil. Se circulă cu precauție, e timp de iarnă și îndemn cetățenii să țină cont de acest lucru. Antiderapant este suficient, se împrăștie sare, material antiderapant amestecat cu nisip”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei, citat de IPN,

Ministrul spune că din cauza condițiilor meteo nefavorabile se atestă mai multe rețineri ale zborurilor de pe Aeroportul Internațional Chișinău, iar unele curse chiar au fost anulate.

„Pe Aeroport avem întârzieri. Mai problematic e cu rutele care decolează de pe Aeroportul Chișinău pentru că aeronavele trebuie să fie prelucrate cu material care să dezghețe zăpada de pe avioane și în acest sens sunt întârzieri, pentru că trebuie să avem grijă de securitatea pasagerilor și a zborurilor. În același timp, recent Aeroportul a achiziționat echipament performat, de ultimă generație, pentru curățarea pistei. Pe acest segment nu avem probleme, echipamentul nou este deja la Chișinău, el asigură curățarea în timp rapid a pistei și parcării pentru avioane. În mare parte, totul e sub control și nu avem probleme mari care să blocheze Aeroportul. Pe calea ferată să circulă în regim normal”, a ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Autoritățile Republicii Moldova recomandă cetățenilor să se informeze doar din surse oficiale despre starea drumurilor, condițiile de trafic și regimul de lucru al tuturor instituțiilor. În orice situație de urgență, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.