VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Andrei Spînu: Kremlinul își va intensifica tentativele de destabilizare în 2024, iar primarul Ion Ceban este omul care susține aceste acțiuni

„Tentativele de destabilizare a R. Moldova din partea Kremlinului se vor intensifica în 2024, an în care ar trebui să aibă loc alegeri prezidențiale, dar și un referendum pe tema aderării la UE”. Declarații în acest sens au fost făcute de Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul unui interviu pentru Adevărul.

Potrivit oficialului, în 2024 vor fi reluate protestele finanțate cu bani murdari, iar printre cei care susțin acțiunile Rusiei se numără și Ion Ceban, primarul Chișinăului, care ,,permanent a luptat deschis împotriva integrării europene a țării”.

,,Kremlinul mereu a avut un singur scop: să țină Moldova sub influență geopolitică a Rusiei și va face tot posibilul ca Republica Moldova să nu se miște spre obiectivul de integrare europeană. Eu sunt sigur că ei vor continua, așa cum au făcut-o permanent: să destabilizeze situația prin diferite personaje, partide politice pseudo-europene, inclusiv să susțină financiar proteste și alte tipuri de acțiuni care să încerce să dezbată țară noastră de la parcursul european. Sunt mai multe (n.r.-partide), sunt partidele din jurul grupului criminal Șor. Cred că trebuie să urmărim foarte atent ceea ce face și primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, care așa cum am zis de mai multe ori, din punctul meu de vedere , este clar că este că omul care susține acțiunile Kremlinului și permanent a luptat deschis împotriva integrării europene a țării noastre”, a declarat Andrei Spînu.

Referitor la strategia rușilor privind destabilizarea Republicii Moldova, mai ales având în vedere alegerile care bat la ușă, demnitarul a declarat că: ,,Probabil se vor intensifica și vom avea mai multe, și deja am văzut unele proteste pe care încearcă să le organizeze: vedem acțiunile primarului Chișinăului care din punctul meu de vedere tot încearcă să destabilizeze situația. Deci este evident că cu cât o să ne apropiem de alegerile prezidențiale și de referendumul pro Uniunea Europeană, rușii, Kremlinul va încerca să agite situația”. 

Întrebat dacă țara sa va asista la reluarea protestelor organizate sub pretextul situației interne, ministrul a făcut următoarele precizări: ,,Da, cu siguranță, dar eu cred că tot mai mulți cetățeni înțeleg că aceste proteste sunt plătite cu bani murdari, sunt susținute de Kremlin și nu sunt proteste autentice. Nu știu dacă vor fi proteste foarte mari, mai degrabă proteste mici, poate mai multe în diferite zone, care vor fi alimentate de așa-numitele partide pro rusești și  finanțate de Kremlin”. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.