VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ambasadorul R. Moldova la București: România este statul care va ajuta R. Moldova în orice situație, necondiționat

România este statul care va ajuta și va fi alături de Republica Moldova în orice situație, necondiționat. O declarație în acest sens a fost spusă de ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă în cadrul emisiunii Puncte de Reflecție.

Potrivit diplomatului, România a oferit tot sptijinul necesar R. Moldova chiar dacă contextul politic nu favoriza acest lucru iar dialogul politic nu era la cel mai bun nivel.

„Am văzut pe parcursul anului trecut cât de importantă este România pentru noi, dar nu doar pe parcursul anului trecut, inclusiv pe perioada pandemiei, România a fost alături de noi, chiar dacă contextul politic nu favoriza acest lucru, dialogul politic nu era la cel mai bun nivel, România a fost alături de noi și ne-a oferit tot sprijinul pentru a face față pandemiei”, a spus ambasadorul.

Victor Chirilă a declarat că anul 2022 a fost unul din cei mai fructuoși ani din istoria relațiilor noastre cu România, dialogul politic fiind dinamic și foarte bun la toate nivelurile.

„Anul trecut a fost, cred, unul din cei mai fructuoși ani din istoria relațiilor noastre cu România, dialogul politic este unul dinamic, este foarte bun la toate nivelurile Deci, la nivel de președinți avem o înțelegere extraordinară, s-au întâlnit de tei ori pe parcursul anului trecut, la nivel de miniștri de externe – s-au întâlnit de 14 ori, la nivel de prim-miniștri la fel s-au întâlnit de câteva ori. Dialogul este constant, nu doar în timpul întrevederilor, dar și dialogul prin telefoane, cu ocazia unor evenimente internaționale”, a precizat diplomatul.

În opinia ambasadorului, astăzi la București, dosarul Republicii Moldova se cunoaște foarte bine și meticulos, de aceea și răspunsul la nevoile Republicii Moldova pe parcursul anului trecut, în special în ultimele luni, când criza energetică era destul de presantă, reacția și răspunsul României au fost foarte prompte.

Potrivit lui, dialogul la nivel înalt, dialogul politic favorizează alte dimensiuni. „Așa a fost întotdeauna și pe parcursul anului trecut acesta a fost și cheia tuturor realizărilor care au fost atinse la nivel de ministere, la nivel de agenții, la nivel chiar și personal. Acest dialog politic la nivel înalt a creat acel cadru necesar pentru a ne mișca înainte pe multiple paliere”, spune ambasadorul.

Referindu-se la securitatea și conexiunea energetică cu România, diplomatul a menționat că soluțiile în acest sens sunt cunoscute de foarte mult timp, însă au fost sabotate, ignorate de multe guvernări de la Chișinău.

„Securitatea energetică este cheia multor probleme cu care se confruntă Republica Moldova, de aceea au încercat prin toate metodele să saboteze construirea acestei independențe. Soluțiile se cunosc foarte bine, în sfârșit, anul trecut a început să fie construită linia de înaltă tensiune care leagă Republica Moldova de Isaccea, de România, însă aceasta urmează să fie construită în următorii 2-3 ani. O altă linie de înaltă tensiune care trebuie să fie construită este linia de înaltă tensiune Suceava-Bălți. (…) Sper foarte mult că un investitor important din România va demonstra interes și va investi în dezvoltarea rețelelor RED-Nord în conexiune cu construirea acelei linii de înaltă tensiune Suceava-Bălți, care poate fi construită mult mai rapid”, a declarat Victor Chirilă.

Potrivit ambasadorului, Centrala de la Cuciurgan este importantă pentru securitatea noastră energetică deoarece R. Moldova este parte din același sistem electroenergetic cu Ucraina, și cu regiunea transnistreană iar încheierea unui nou acord cu MGRES este „o soluție pragmatică, realistă în condițiile zilei de azi”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.