VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ambasadorul Marii Britanii la Chișinău, detalii despre sancțiunile impuse fugarilor Plahotniuc și Șor: Conturile și proprietățile lor sunt înghețate

Steven Fisher, ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova, a vorbit în cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei despre sancțiunile aplicate de Marea Britanie oligarhilor moldoveni Vlad Plahotniuc și Ilan Șor.

Steven Fisher a subliniat că orice active pe care le au acești doi indivizi în Marea Britanie sau pe teritoriul britanic din străinătate sunt înghețate.

Orice cetățean britanic are interdicție să facă orice tranzacție comercială cu acești doi indivizi sancționați și în plus ei au interdicție de intrare în țară. Este un regim de sancțiuni stabilit acum 3 ani în țara noastră, acești doi sunt primii care au fost sancționați, este un grup încă mic, dar vor fi mai mulți. Da, lista este deschisă, pentru că, din păcate, sunt foarte mulți corupți în lume. Politica britanică luptă împotriva corupției la nivel înalt și printr-o decizie luată în luna decembrie în listă au fost incluși acești doi moldoveni din cauza actelor de corupție la nivel înalt săvârșite în anii precedenți împotriva cetățenilor acestei țări. Orice cont bancar sau proprietăți pe care le au pe teritoriul nostru sunt înghețate”, a precizat ambasadorul.

Steven Fisher a menționat că activele fugarilor vor fi înghețate până justiția își va spune cuvântul.

Ambasadorul a comentat și faptul că deputatul fugar Ilan Șor a angajat o companie de avocați din Marea Britanie.

În primul rând, trebuie să facem o diferență între Londra și o companie de avocați de acolo. Cu siguranță, Londra, guvernul, statul nostru, instituțiile noastre ajută și vor să ajute în continuare Republica Moldova în lupta împotriva corupției, dar asta nu înseamnă că trebuie încălcată legea și, în acest caz specific, orice persoană sancționată are dreptul la apărare legală. Deci există în regimul nostru de sancțiuni această posibilitate că individul sancționat are acces la apărarea legală acordată de către profesionali legali britanici care dispun de licență, trebuie doar să ceară licență de la guvernul nostru. Eu nu pot să vorbesc despre un caz individual, dar în general am văzut la televiziune aici că acest avocat britanic a spus că îl va reprezenta pe dl Șor în instanță conform legislației britanice”, a declarat Steven Fisher.

Ambasadorul a fost întrebat de jurnalista Valentina Ursu dacă e ușor ca corupții să-și găsească refugiu în Marea Britanie, în contextul în care în această țară se află mai multe persoane care au fugit din Republica Moldova, inclusiv Veaceslav Platon, Gheorghe Cavcaliuc, Constantin Botnari ș.a.

Nu pot să comentez cazurile individuale, dar răspunsul la această întrebare este general. Vorbind la general, da, din păcate, este posibil ca persoane dubioase să ajungă în țara noastră, dar asta nu înseamnă că ei sunt bineveniți acolo. Evident, suntem o țară mare, cu 60 de milioane de persoane, și există libertatea de intrare și de ieșire, dar când primim cereri legale de la instanțele din orice țară atunci se examinează și le luăm foarte în serios.

Politica noastră guvernamentală este de a face din Regatul Unit un teritoriu ostil pentru orice formă de criminalitate. Deci nu este ușor să rămână la noi ca refugiați cei care fug de justiție, invers, orice persoană care este cerută de instanțe în țara sa nu va putea rămâne în siguranță la noi, pentru că dacă primim astfel de cereri oficial le abordăm foarte serios și încercăm să colaborăm cu instanțele, instituțiile din străinătate pentru a aduce în față justiției orice persoană acuzată de infracțiuni în țările respective”, a răspuns ambasadorul.

Amintim că după sancțiunile aplicate de SUA oligarhilor moldoveni Vlad Plahotniuc și Ilan Șor, și Guvernul britanic le-a impus sancțiuni celor doi. În urma includerii pe lista de sancțiuni, activele lui Plahotniuc sau Şor din Marea Britanie sunt  înghețate. De asemenea, cetățenilor britanici le este interzis să efectueze tranzacții economice cu persoanele supuse sancțiunilor.

Menționăm că alături de Ilan Șor și Vlad Plahontiuc, în lista sancțiunilor impuse de SUA se regăsesc mai mulți cetățeni ai Federației Ruse care au acționat în vederea influențării alegerilor din Republica Moldova și menținerii țării în sfera de influență a Moscovei. Printre cetățenii ruși supuși sancțiunilor sunt Igor Chayka, Iurii Gudilin, Olga Grak, Leonid Gonin, ultimii activând în calitate de consilieri ai fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.