VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ambasadorul Franței la Chișinău, decorat de Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”

În semn de recunoștință și înaltă prețuire, ambasadorul Franței la Chișinău, Graham Paul, a fost decorat de președinta Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”.

Președinta a apreciat activitatea ambasadorului în perioada căruia relațiile politice, economice și culturale au progresat considerabil. Șefa statului a evidențiat intensificarea dialogului cu Franța la cel mai înalt nivel, totodată și importanța francofoniei care întărește relații de prietenie între cele două popoare. 

Șefa statului a menționat că Franța este unul dintre cei mai buni și de nădejde prieteni ai Moldovei. La fel, Președinta i-a mulțumit pentru contribuțiile majore pe care țara sa le-a adus parcursului european al Republicii Moldova, pentru sprijinul la implementarea reformelor în domenii cheie, precum și pentru întărirea rezilienței țării noastre. Președinta Maia Sandu a salutat inițierea „Comunității Politice Europene” (CPE), o platformă importantă de discuții, care contribuie la stabilitatea și securitatea în Europa. De asemenea, șefa statului a remarcat suportul valoros venit din partea partenerilor francezi la organizarea celei de-a doua ediții CPE în Republica Moldova”, se arată în comunicatul remis de Președinție.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.