VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Ambasada Republicii Moldova în România transmite condoleanțe României privind moartea fostului președinte Ion Iliescu

Ambasada Republicii Moldova a transmis, în numele autorităților de la Chișinău, sincere condoleanțe familiei îndoliate și cetățenilor României în urma decesului fostului președinte Ion Iliescu, survenit pe 5 august, la vârsta de 95 de an

„Prin decizia istorică a României de a recunoaște, prima, independența Republicii Moldova, primul Președinte al României Ion Iliescu a jucat un rol important într-un moment de răscruce pentru afirmarea suveranității, libertății și identității noastre naționale”, se arată în mesajul oficial transmis de ambasadă.

- Advertisement -

Reprezentanții Republicii Moldova au subliniat că această recunoaștere, urmată de stabilirea relațiilor diplomatice și relansarea legăturilor culturale și economice dintre cele două maluri ale Prutului, a reprezentat un pas esențial pentru reconectarea celor două țări pe baza unei identități comune: limbă, cultură, istorie.

„Memorie veșnică primului Președinte post-decembrist al României Ion Iliescu”, se mai menționează în mesaj.

Ion Iliescu a fost primul șef de stat al României după căderea regimului comunist, fiind ales președinte în 1990. Mandatul său a fost marcat de reforme majore, dar și de controverse. Printre realizările notabile se numără adoptarea Constituției din 1991, inițierea tranziției către economia de piață, precum și integrarea României în procesele euroatlantice, prin semnarea Acordului de Asociere la UE și aderarea la Parteneriatul pentru Pace al NATO.

Totodată, perioada sa în fruntea statului a fost umbrită de evenimente precum mineriadele, ritmul lent al reformelor și acuzațiile de conservare a influenței fostei elite comuniste.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.