VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Alexandru Tănase: Prin referendumul pro-UE se consfințește ireversibilitatea parcursului european

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană consfințește ireversibilitatea parcursului european și apartenența la spațiul valoric european. O spune fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, după ce judecătorii Curții au dat aviz pozitiv proiectului de organizare a plebiscitului. Alexandru Tănase spune că după aderarea la Uniunea Europeană, Constituția Republicii Moldova va suferi noi modificări, în Legea Supremă se vor regăsi alegerile europene și prioritatea actelor europene asupra legislației naționale, notează IPN.

Alexandru Tănase califică drept previzibilă decizia Înaltei Curți care a dat aviz pozitiv proiectului de organizare a referendumului republican constituțional. Astfel, plebiscitul ar urma să fie organizat la 20 octombrie, iar întrebarea adresată cetățenilor va fi: Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?

„Decizia Curții Constituționale este una așteptată de toată lumea, deoarece proiectul a fost astfel construit încât să nu ridice prea multe semne de întrebare de ordin juridic. Acest referendum nu prevede aderarea la Uniunea Europeană. Noi nu aderăm la UE ca rezultat a acestui referendum. Prin acest referendum se consfințește ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova, se consfințește apartenența la spațiul valoric european. Prevederile constituționale vor fi implementate și vor fi obligatorii pentru toată legislația subsecventă. Decizia Curții este una foarte bună. Cred că într-o perioadă scurtă de timp Guvernul va lansa o campanie de informare ca oamenii să participe la referendum”, a spus Alexandru Tănase în cadrul emisiunii „În context” de la postul public de televiziune.

Potrivit ex-președintelui Curții Constituționale, după aderarea la UE, cel mai probabil, cetățenii țării vor fi chemați din nou la referendum. După aderare, Constituția va fi modificată, iar legislația europeană va avea prioritate în raport cu legislația națională, spune Alexandru Tănase.

„Va mai fi necesară organizarea a încă un referendum prin care va avea loc acea delegare de suveranitate către Uniunea Europeană pe anumite privințe. Va fi necesar de a reglementa altfel rolul Parlamentului. Astăzi știm foarte bine că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare, dar după aderare Parlamentul European și Comisia Europeană, reglementările și actele lor vor avea prioritate asupra actelor naționale. La ora actuală, în Constituție este prevăzut că cetățenii moldoveni nu se extrădează altor state. După aderare vom fi obligați să modificăm această prevedere pentru a permite exercitarea unui mandat european și extrădarea către alte jurisdicții din cadrul Uniunii Europene. După aderare, moldovenii vor avea reprezentanți în Parlamentul European, astfel în Constituție va fi necesar să fie reglementate și alegerile europene”, a explicat fostul președinte al Curții Constituționale.

Potrivit proiectului de lege pentru modificarea Constituției, în preambulul Legii Supreme urmează să apară cu două aliniate noi: „Reconfirmând identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european; Declarând integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.


Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.