Ion Druță este un exemplu clasic al „opozantului autorizat.” Ca o figură de prim plan în literatura sovietică, cavaler a Ordinului Lenin, Ion Druță a avut un rol semnificativ în formarea conștiinței locuitorilor dintre Prut și Nistru. O spune ex-ministru al justiției, Alexandru Tănase potrivit căruia prin opera sa, marele scriitor Druță a muncit cu zel alături de partidul comunist, la modelarea unei identități naționale moldovenești – distincte de cea românească.
„Să admitem că în operele scrise în perioada comunistă, Druță a plătit tribut timpului, dar n-a fost așa. După prăbușirea comunismului și proclamarea independenței Republicii Moldova, Ion Druță a rămas un consecvent promotor al stereotipurilor și valorilor RSSM-iste. El a fost unul dintre cei care au inspirat „referendumul” din martie 1994, cunoscut sub numele de „La sfat cu poporul.” Puțini mai își amintesc de această mizerie. Deși întrebarea supusă plebiscitului nu se referea la unirea cu România, ci la independența Republicii Moldova, acest eveniment a avut un impact semnificativ asupra configurării a ceea ce putem numi „neo-moldovenism primitiv.” Acel referendum, de fapt, a dat startul restaurației ideologice opuse spiritului mișcării de eliberare națională, declanșând efecte care, în cele din urmă, au anulat conceptul a două state românești. Acela a fost punctul de pornire, în edificarea fundației identității politice neo-RSSM-iste, care se trebuie să se deosebească sau chiar contrastează cu cea românească. Astăzi, această identitate neo-RSSM-istă, este promovată ca și „națiunea civică moldovenească”.
Moștenirea simbolică a lui Druță, post-independență precum „Lumânarea Recunoștinței,” „Badea Mior,” și „Casa Apostolului Pavel,” reprezintă în esență o continuare a viziunii sale asupra unei identități moldovenești, opuse sau, în cel mai bun caz, distinctă față de identitatea românească. Cred că ar fi cazul să ne amintim cât de profund au fost contestate de societate în momentul în care au fost edificate aceste simboluri păgâne care de fapt reprezintă antiromânismul. Guvernele agrariene, socialiste și comuniste le-au finanțat și promovat anume din aceste considerente! Astfel, decizia lui Druță de a se stabili la Moscova chiar și după proclamarea independenței, la fel ca și alegerea sa de a „coborî din carul națiunii” și de a urca în „carul lui Sangheli,” poate fi văzută ca o continuare naturală a convingerilor sale de o viață, care au influențat tot ceea ce a făcut”, a scris Alexandu Tănase pe Facebook.
Alexandru Tănase consideră că adevăratul scop al „testamentului” lăsat de regretatul scriitor este de a transforma așa-numita „Lumânare a Recunoștinței” în propriul mausoleu.
„Trec peste faptul că un intelectual, cu pretenții de „păstor”, lasă turmei „pe care a păstorit-o” în testamentul său public niște mesaje mai consistente, sau niște gânduri mai profunde care să dăinuie peste secole. Druță a ales să se grijească cine va încasa onorariile ce-i revin din drepturile sale de autor. Adevăratul scop al acestui „testament” este de a transforma așa-numita „Lumânare a Recunoștinței” în propriul mausoleu, unde vor merge pionierii cu flori ca la monumentul lui Lenin. Cunoscând bine năravurile conducerii noastre de vârf, el știa că nu va da greș. Cu toate acestea, în Republica Moldova există lege care reglementează unde pot fi înhumate persoanele decedate. Legea nu permite nimănui să decidă prin testament să fie înmormântat în locuri neautorizate. Curios, ce-ar fi făcut conducerea noastră iubită, dacă „păstorul” ar fi scris în „testamentul” său să fie înmormântat lângă „căpățânile de bronz” din grădina publică Ștefan cel Mare.” (Busturile clasicilor literaturii române din Grădina Publică Ștefan cel Mare au fost denumite „căpățâni de bronz” de către Ion Druță”, a mai declarat Tănase.
Ziua de 2 octombrie a fost declarată zi de doliu național în legătură cu funeraliile scriitorului Ion Druță.
