VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu, de Ziua Vârstnicilor: Vom continua să muncim pentru mai multă incluziune, pentru o bătrânețe trăită senin, în condiții mai bune

De Ziua internațională a oamenilor în etate, marcată anual la 1 octombrie, Președinta Maia Sandu a subliniat că putem construi o societate trainică atunci când avem o legătură strânsă și bazată pe respect între toate generațiile, notează instituția prezidențială. 

„De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, îmi doresc să conștientizăm cu toții bogăția experiențelor de viață a oamenilor în etate – ea reprezintă o rezervă de lecții învățate, istorie trăită și înțelepciune adunată de-a lungul anilor. Să încurajăm noile generații să învețe din experiența vârstnicilor. Să facem punți și drumuri, să evităm fracturi care ne slăbesc”, a declarat Președinta. 

Șefa statului a îndemnat ca în această zi, să ne amintim de oamenii dragi aflați în etate: „Să ne vizităm rudele – părinții și bunicii care ne așteaptă mereu, cu răbdare și dor. Să îi sunăm, dacă suntem departe; să îi sunăm mai des și să vorbim cu ei mai mult, să îi ascultăm și să îi înțelegem. Să vizităm vecini despre care știm că nu sunt vizitați prea des.” 

Președinta Maia Sandu a menționat că, în luna iunie a acestui an, a fost aprobat Programul național pentru îmbătrânire activă și sănătoasă, care are drept scop să facă mai simplu accesul la serviciile sociale, medicale și culturale pentru persoanele în etate.

„Ne dorim implicarea lor activă în piața muncii și în procesul decizional de orice nivel. Vom continua să muncim pentru mai multă incluziune, pentru o bătrânețe trăită senin, în condiții mai bune, în respect și în demnitate”, a conchis șefa statului.  

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.