VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Alexandru Tănase, despre premiul de 30.000 de euro oferit Maiei Sandu: Un eveniment frățesc s-a transformat într-o șobolăneală ordinară

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a venit cu o reacție, după ce CNA a anunțat că președinta Maia Sandu poate să ridice premiul de 30.000 de euro oferit de Timișoara.

Într-o postare pe o rețea de socializare, fostul ministru subliniază că „acordarea unor premii onorifice însoțite de recompense financiare nu este o practică neobișnuită și se întâlnește în diverse contexte culturale și instituționale la nivel mondial”.

Pentru a înțelege mai bine contextul și relevanța recompenselor financiare acordate în cadrul premiilor onorifice, este util să ne întoarcem la exemple notabile precum premiul instituit de chimistul și omul de afaceri suedez Alfred Nobel. Medalia de aur în sine a fost întotdeauna însoțită de o recompensă financiară, cu sume care au variat semnificativ de-a lungul timpului, începând de la 150.000 de coroane suedeze și ajungând până la 10 milioane de coroane suedeze. Vreau să atrag atenția că această distincție este acordată personalităților și demnitarilor de stat în timpul și după exercitării funcției lor”, a comentat Tănase.

Totodată, fostul judecător menționează că „în statele occidentale, nu e o crimă pentru un demnitar să accepte un premiu public, care este însoțit de o valoare financiară, dacă acest lucru este făcut în mod legal și transparent”. Tănase se arată indignat de scandalul și reacțiile negative pricind acest premiu.

Ar fi fost o problemă dacă președinta Maia Sandu nu ar fi anunțat despre recompensa financiară și ar fi cheltuit banii pentru a-și repara propria locuință, ceea ce nu este cazul nostru. Aceasta situație penibilă, scoate din nou în evidență (pentru a câta oara), capacitatea românilor de pe ambele maluri ale Prutului de a se compromite reciproc, împroșcând cu noroi la dreapta și la stânga. Cetele de „influenceri” care au invadat studiourile televiziunilor, cu „expertize” de o calitate, care altădată erau rezervate doar discuțiilor de la poarta pieței centrale, ne-au adus în pragul unui dezastru. Am ajuns la o situație, când pe ambele maluri ale Prutului, este tot mai dificil să identificăm persoane cu o autoritate morală unanim acceptată. Toți au fost plasați sub stigmatul acuzațiilor: hoți și corupți, vânduți intereselor lui Putin sau sub influența lui Soros, făcând jocul masonilor sau chiar al Pokemonilor – fiecare își poate alege propriul scenariu, în funcție de preferințe.

Finalul acestei „telenovele” a fost unul trist și previzibil. Administrația Prezidențială de la Chișinău a anunțat că Președinta Maia Sandu s-a adresat la CNA pentru o opinie referitor la acesta situație. Un eveniment frățesc și europenesc, s-a transformat, așa cum se obișnuiește la noi la români, într-o șobolăneală ordinară”, a mai scris Tănase.

În data de 13 ianuarie, preşedinta Maia Sandu a primit Premiul „Timişoara Pentru Valori Europene” acordat de Primăria din Timişoara. Decernarea a avut loc în cadrul unei gale, acolo unde șefa statului a ținut și un discurs. Șefa statului a fost desemnată încă în luna decembrie câștigătoare a Premiului Timișoara pentru Valori Europene în valoare de 30 de mii de euro. Decizia finală de acordare a distincției a fost luată de un juriu, iar premiul bănesc este susținut prin contribuția unei companii din Timișoara. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.