Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că pompierii au intervenit conform nivelului sporit de intervenție pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 154 din municipiul Chișinău, în dimineața zilei de marți, 7 martie, după ce s-a declanșat sistemul de semnalizare la incendiu în clădirea Președinției R. Moldova.
Potrivit pompierilor, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:04.
„La fața locului conform nivelului sporit au fost trimise 10 echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au mers în recunoaștere, însă nu a fost depistată nici o sursă de ardere”, informează IGSU.
Potrivit primelor cercetării s-a stabilit că alarma s-a declanșat în urma unei erori tehnice.