VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Adrian Glijin, răpit în 2020 de structurile de forță de la Tiraspol, eliberat din detenție

Adrian Glijin, bărbatul care a fost privat de libertate pe 7 octombrie 2020 de către structurile de forță de la Tiraspol a fost eliberat din detenție. Despre aceasta informează Biroul politici de reintegrare.

În această perioadă, Viceprim-ministrul pentru reintegrare și Biroul politici de reintegrare au depus eforturi susținute în vederea eliberării necondiționate a acestuia, făcând uz de toate platformele de dialog disponibile. La fel, fiind în contact permanent cu actorii din formatul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, au fost făcute toate demersurile necesare pentru restabilirea drepturilor și libertăților fundamentale ale Adrian Glijin”, notează sursa citată.

Totodată, Biroul politici de reintegrare menționează că cazul lui Adrian Glijin poate servi ca ”exemplu în multiple alte cazuri similare de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, printre care cele ale cetățenilor V. Pleșcanov, G. Kuzmiciov, V. Dudnic, V. Pogorlețchi, S. Mantaluța, M. Petiș și mulți alți cetățeni ai Republicii Moldova, care au de suferit în urma acțiunilor ilegale ale Tiraspolului”.

Amintim că pe 7 octombrie 2020, în jurul orei 13.00, Adrian Glijin a fost răpit de cinci persoane mascate, de pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, raionul Camenca (stânga Nistrului, Zona de Securitate). Familia a fost informată că tânărul e acuzat de „trădare de patrie”.

De la răpirea sa și până în decembrie 2021, timp de 435 de zile, Adrian Glijin nu a avut posibilitatea de a-și vedea familia, iar rudele acestuia nu au avut acces la dosar, din motivul „secretizării” acestuia. Tânărul a fost condamnat de așa-numita „judecătorie supremă” din regiunea transnistreană la 13 ani și 6 luni de detenție.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.