Deputatul PAS, Adrian Cheptonar, afirmă că amendamentele care au stârnit dezbateri au fost semnate exclusiv de Olesea Stamate. Acesta subliniază că proiectul de amnistie a fost votat unanim, dar efectele controversate au rezultat din asocierea acestuia cu alte trei amendamente introduse ulterior.
„Doar proiectul de amnistie a fost votat unanim, inclusiv de comuniști, socialiști, Șor, absolut tot Parlamentul și nu acel proiect de lege a creat efectele. Efectele le-au creat ulterior concrescența între proiectul despre amnistie și alte trei amendamente survenite nu într-un singur moment, dar pe durata la mai multe. Nu primul proiect despre amnistie a fost creat unanim în Parlament, de toate fracțiunile”, a spus deputatul, citat de TVR Moldova.
El a precizat că Olesea Stamate nu este exclusă din fracțiune, deoarece a fost exclusă din partid și se așteaptă să plece din funcția de deputat.
„Dacă nu va pleca, următorul pas ar fi excluderea din fracțiune, dar săptămâna aceasta ea trebuie să plece din funcția de deputat”, a subliniat el.