VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Administrația de Stat a Drumurilor, reorganizată în Administrația Națională a Drumurilor cu capital integral de stat

Întreprinderea de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” urmează a fi reorganizată în Societatea pe Acțiuni (SA) „Administrația Națională a Drumurilor” cu capital integral de stat. Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul la proiectul de lege, elaborat de Guvern, pentru modificarea unor acte normative care vizează modul de administrare a drumurilor.

Scopul reorganizării este excluderea neclarităților cu referire la competența autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul administrării și gestionării drumurilor naționale și a terenurilor proprietate publică a statului aferente acestor drumuri. De asemenea, se urmărește consolidarea și fortificarea capacităților Administrației de Stat a Drumurilor, îmbunătățirea mecanismului de repartizare a mijloacelor Fondului rutier, precum și clarificarea responsabilității de administrare și utilizare, conform destinației, a mijloacelor alocate din fond.

Reorganizarea va fi realizată în trei etape. La prima etapă, va fi făcută evaluarea patrimoniului Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, la cea de-a doua – consolidarea pachetelor de acțiuni prin procurarea de către stat a pachetelor de acțiuni proprietate privată, iar ultima etapă presupune absorbția societăților pe acțiuni specializate în întreținerea drumurilor publice.

În scopul asigurării transparenței asupra modului de repartizare a mijloacelor Fondului rutier și a modului de utilizare a acestora, modificările presupun că autoritățile publice locale de nivelul al doilea vor fi obligate să afișeze în locuri publice și să plaseze pe pagina web oficială Programul de repartizare a mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice locale de interes raional (municipal) și raportul privind utilizarea mijloacelor fondului rutier.

Proiectul de lege urmează a fi supus votului în cadrul ședinței plenare a legislativului.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.