VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Acord între membri europeni NATO, printre care şi România, pentru achiziționarea a circa 1.000 de rachete Patriot

NATO a declarat miercuri că divizia sa de achiziţii urmează să sprijine un grup de ţări membre, între care Germania, Ţările de Jos, România şi Spania, cu privire la un contract pentru achiziţionarea a până la 1.000 de rachete de apărare antiaeriană Patriot, informează Reuters, citat de Agerpres.

Agenţia a atribuit un contract de producţie şi livrare către COMLOG, o societate mixtă între Raytheon şi MBDA, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat, adăugând că producţia europeană de rachete va fi extinsă.

„Achiziţiile multinaţionale consolidate în spiritul Iniţiativei europene de scut aerian (ESSI) oferă economii de scară şi sprijină extinderea capacităţii de producţie a noilor rachete GEM-T pentru a satisface cererea în creştere”, precizează NATO într-un comunicat.

Acest contract, cu o valoare estimată de circa 5,5 miliarde de dolari, intervine într-un moment în care Ucraina se confruntă cu o campanie de bombardamente intense din partea Rusiei asupra oraşelor şi infrastructurilor sale, notează AFP.

Scopul este de a creşte producţia în Europa de astfel de rachete pentru a contracara atacurile aeriene şi cu rachete balistice, potrivit unui comunicat al NSPA, agenţia NATO responsabilă de achiziţii şi sprijin pentru forţele armate.

„Salut acest anunţ oportun al aliaţilor”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Creşterea producţiei noastre de muniţie este esenţială pentru securitatea Ucrainei şi a noastră”, a adăugat el.

SUA şi Germania au trimis deja rachete Patriot Ucrainei pentru a o ajuta să contracareze atacurile ruseşti asupra oraşelor şi infrastructurilor sale.

Aceste livrări au epuizat parţial stocurile, iar SUA s-au văzut constrânse să ceară altor ţări, între care şi Japonia, să ajute la refacerea lor.

„Europa va produce singură 1.000 de rachete Patriot. Aceasta demonstrează un lucru – cooperarea europeană permite obţinerea de succese concrete”, a salutat titulara Ministerului olandez al Apărării, Kajsa Ollongren, a cărei ţară face parte de asemenea din grupul respectiv de ţări, alături de Germania, Spania şi România, notează AFP.

Rachetele Patriot au un cost estimativ de aproximativ patru milioane de dolari bucata, dar contractul acoperă de asemenea furnizarea de piese de schimb şi întreţinerea, mai adaugă agenţia franceză de presă.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.