VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ambasada R. Moldova la Moscova își prelungește programul consular în weekend

Numărul de cereri, pentru perfectarea titlurilor de călătorie la secția consulară a Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, a crescut considerabil. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Externe, care a dispus prelungirea programului consular în zilele de weekend.

„Toți cetățenii moldoveni care au nevoie de titluri de călătorie”, deci de acte care să înlocuiască un pașaport valabil, „se pot adresa Ambasadei”, iar dacă numărul de cereri crește, ambasada de la Moscova se declară pregătită să suplinească personalul consulatului.

„Autoritățile examinează și posibilitatea redistribuirii personalului diplomatic pentru activități consulare în cazul menținerii cererii sporite din partea cetățenilor țării noastre”, se arată într-un comunicat al Ministerului.

Titlul de călătorie poate fi folosit o singură dată pentru a reveni în Moldova. Acesta se foloseşte exclusiv pentru întoarcerea în Republica Moldova şi nu pentru deplasarea în altă ţară.

Documentul îşi pierde valabilitatea la data intrării pe teritoriul Republicii Moldova. Posesorul titlului de călătorie urmează să se adreseze la Biroului de Evidenţă şi Documentare a Populaţiei de la locul de trai pentru perfectarea paşaportului nou.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.