Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit, la 26 iunie 2024, pe prim-ministrul interimar olandez, Mark Rutte, în postul de secretar general al Alianţei, pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg, potrivit unui comunicat oficial difuzat în urma unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord, conform agențiilor internaționale de presă, transmite Agerpres.
Rutte, în vârstă de 57 de ani, îşi va prelua funcţia la data de 1 octombrie 2024, înlocuindu-l pe norvegianul Jens Stoltenberg, aflat în acest post de 10 ani.
Numirea lui Rutte devenise o formalitate după ce singurul său rival pentru acest post, preşedintele României, Klaus Iohannis, îşi anunţase săptămâna trecută retragerea candidaturii, în lipsa unei susţineri suficiente, conform Reuters.
Mark Rutte s-a născut la 14 februarie 1967, la Haga. A absolvit istoria Olandei la Universitatea din Leiden. A fost manager la departamentul de Resurse Umane în cadrul companiei Unilever (1992-1997).
A fost secretar de stat pe Probleme Sociale şi Forţă de Muncă în primul şi al doilea Guvern Balkenende (iulie 2002-iunie 2004). A fost secretar de stat pentru Educaţie, Cultură şi Ştiinţe, în cel de-al doilea guvern Balkenende (iunie 2004 – iunie 2006).
A fost membru al Camerei Reprezentanţilor din partea Partidului Popular pentru Libertate şi Democraţie – VVD: ianuarie-mai 2003; 2006-2010; septembrie-noiembrie 2012; martie-octombrie 2017; 2021-2022.