O aeronavă de pe cursa Erevan-Chișinău a fost redirecționată către București.
Într-un comunicat remis presei, Autoritatea Aeronautică Civilă precizează că zborul pe ruta Chișinău- Erevan-Chișinău a fost anulat întrucât operatorul aerian a încălcat regulamentul național.
„În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 870, operatorii aerieni au obligația de a notifica Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) cu privire la orice modificare a orarului de zbor și la zborurile adiționale, pentru a obține aprobarea prealabilă necesară. În cazul zborului RMO-EVN-RMO, aceste cerințe nu au fost respectate. Operatorul nu a notificat AAC despre modificările de orar cu 3 zile în prealabil, după cum prevede legislația. Ca urmare, acest zbor nu a primit aprobarea necesară. Autoritatea Aeronautică Civilă reiterează necesitatea respectării reglementărilor naționale de către operatorii aerieni”, se arată în comunicatul remis de AAC.
Presa română scrie că motivul aterizării de urgență ar fi un colet suspect descoperit la bordul aeronavei.
„Potrivit procedurilor în vigoare, la fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale SRI pentru a face verificări amănunțite. Este vorba despre mai multe echipaje antitero, care s-au deplasat de urgență la aeroportul de lângă Capitală. Motivul intervenției nu este, la acest moment, unul clar, însă, din primele informații ar fi vorba despre un scandal la bordul aeronavei și despre amenințări făcute de unii dintre călători”, scrie sursa citată.
Într-o postare pe o rețea de socializare, deputata Marina Tauber a subliniat că la bordul aeronavei se aflau peste 200 de participanți la congresul blocului politic moldovenesc „Victorie”.
„Aeroportul din Chișinău a refuzat aterizarea unui zbor care venea de la Moscova prin Erevan și care transporta participanți la congresul blocului politic moldovenesc de opoziție „Victorie”. Aeronava a fost redirecționată spre București. De notat că la bord se află peste 200 de persoane”, a scris parlamentara.