VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Banca Națională a Moldovei marchează 33 de ani de activitate

4 iunie este ziua înființării Băncii Naționale a Moldovei, acum 33 de ani. Aniversarea de anul acesta are loc într-un moment de transformare pentru întreaga țară. Se începe procesul pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar Banca Națională este pilonul principal în multe capitole de negociere, a declarat guvernatoarea băncii centrale, Anca Dragu. Ea a venit și cu un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei lucrătorului bancar, în care și-a exprimat aprecierea față de toți cei care contribuie la stabilitatea și dezvoltarea sectorului din Moldova, transmite IPN.

„În aceste vremuri, marcate de schimbare, am demonstrat că suntem capabili să ne adaptăm rapid și să implementăm soluții moderne, care să consolideze încrederea publicului și să asigure un mediu financiar robust și transparentˮ, a menționat guvernatoarea BNM.

Anca Dragu a remarcat că au fost realizate reforme esențiale menite să îmbunătățească serviciile financiare și să sprijine economia națională și a menționat în context sistemul de plăți instant MIA, care facilitează tranzacțiile rapide pentru cetățeni și companii. De asemenea, semnarea cererii de aderare a Moldovei la SEPA, care reprezintă un pas major spre integrarea în spațiul european de plăți. Toate aceste lucruri au devenit posibile prin efortul angajaților din sector, a subliniat guvernatoarea.

„Împreună, putem oferi un viitor mai bun pentru Moldova, un viitor în care valorile europene să fie fundamentul unei vieți prospere pentru cetățeniˮ, a adpugat Anca Dragu.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.