VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Aventură românească. Universitatea „I.L. Caragiale” din București continuă proiectul dedicat tinerilor actori

România și Republica Moldova se conectează prin „Aventură fără graniță. Educație prin teatru și film”. Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București continuă anul acesta proiectul „Aventură fără graniță. Educație prin teatru și film”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.

Bazat pe legăturile profunde de natură culturală, istorică și lingvistică dintre România și Republica Moldova, proiectul inițiat de UNATC consolidează comunitatea românească de pe ambele maluri ale Prutului prin descoperirea, conștientizarea și utilizarea aptitudinilor tinerei generații.

”Aceste reclădiri ale fundamentelor noii generații sunt extrem de importante. Pe ele se bazează chiar și schimbarea mentalității, provocarea deschiderii către orizonturi noi și activarea propriilor capabilități, pentru un aport fantastic în viitoarea societate”, explică rectorul UNATC, Liviu Lucaci.

Obiectivele proiectului „Aventură fără graniță. Educație prin teatru și film” se pot atinge cu metode folosite în domeniul teatrului și filmului, alături de suportul pedagogilor și al psihologilor. Startul acestui proces a fost dat în toamna anului 2022, când UNATC a lansat proiectul „Caravana UNATC și Educația prin teatru în Republica Moldova”, urmat în 2023 de ”Educație fără granițe. Teatru și film pentru mari și mici”, un proiect finanțat de DRRM. Anul acesta se va continua această inițiativă de succes prin dezvoltarea unei structuri care să permită profesioniștilor din domeniul teatru și artele spectacolului să devină formatori și să se implice în educația și formarea tinerilor din Republica Moldova.

Astfel, „Aventură fără graniță. Educație prin teatru și film” începe în data de 28 aprilie 2024 cu conferința ”Educație prin artă teatrală și cinematografică”, organizată la Chișinău, în Centrul ”Clasa Viitorului” din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă, la care vor participa zeci de specialiști, oficialități și alte persoane interesate. Proiectul se va derula prin componența sa de ateliere, cursuri de formare și de dezvoltare personală până în luna octombrie, 2024, când va avea loc conferința de închidere a proiectului și va fi lansat un volum despre această acțiune cu impact semnificativ asupra educației și culturii din Republica Moldova.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.