VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ziua Internațională a Romilor. Maia Sandu: Dintotdeauna v-am admirat pentru talent, pentru sufletul dornic de libertate

În toată lumea este marcată azi Ziua Internațională a Romilor. Această zi este încă un prilej de conștientizare a nevoii de comuniune, de înțelegere și întreprindere a tuturor acțiunilor pentru combaterea discriminării și asigurarea integrării în societate, se arată în mesajul Maiei Sandu transmis cu această ocazie.

 „Istoria și cultura neamului din care vă trageți obârșia au o valoare inestimabilă pentru moștenirea noastră europeană, care celebrează și prețuiește diversitatea. Dintotdeauna v-am admirat pentru talent, pentru sufletul dornic de libertate, pentru promovarea tradițiilor seculare. Astăzi constat că tot mai mulți reprezentanți ai comunității roma participă la viața societății, iau parte la procesul decizional, au acces la posturi și funcții în stat, sunt deputați, consilieri locali, șefi de agenții și consilieri în cabinetele persoanelor cu funcție de demnitate publică”, a declarat șefa statului.

Președinta a mai spus că apreciază faptul că tot mai mulți părinți romi aleg un viitor mai bun pentru copiii lor, un viitor european care trece prin școală.

„Este meritul familiei și al instituției mediatorului comunitar, care are un rol decisiv în consolidarea comunităților roma și care asigură echilibrul în relația dintre etnici și instituțiile statului. Să fim cooperanți, să ne ajutăm reciproc și să pășim sigur pe drumul spre integrarea europeană! La mulți ani de Ziua Internațională a Romilor!”, se mai arată în mesajul Maiei Sandu.

În Republica Moldova, oficial, sunt aproximativ 10 mii de romi. Potrivit reprezentanților comunităților de romi, cifra este însă mult mai mare, pe motiv că, la recensăminte, aceștia evită să-și declare etnia.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.