VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Start pentru Recensământul Populației și Locuințelor, exercițiu ce va dura trei luni

Astăzi, în Republica Moldova a început Recensământul Populației și Locuințelor. Până pe data de 7 iulie, circa patru mii de recenzori vor merge din casă în casă pentru a colecta date despre cetățeni și despre gospodării. În premieră, recenzorii vor colecta informațiile nu pe hârtie, ci în format digital, iar cei care vor refuza să furnizeze datele personale riscă să fie amendați. Recenzorii vor întreba cetățenii despre anul și locul nașterii, locul de trai, limba vorbită, nivelul educației, ocupația și alte aspecte.

Conducerea Biroului Național de Statistică face apel către populație să întâmpine recenzorii cu bunăvoință și să ofere informație corectă, conform chestionarelor de recensământ, pentru că fiecare om și casă unt importante.

Costurile recensământului sunt evaluate la 370 de milioane de lei, dintre care 329 sunt din bugetul de stat. Restul banilor sunt oferiți de Uniunea Europeană.

Autoritățile estimează că primele rezultate vor fi publicate timp de șase luni după finalizarea recensământului. De asemenea, autoritățile precizează că informațiile oferite de populație în cadrul recensământului sunt confidențiale și sunt protejate prin lege. Acestea se utilizează doar în scopuri statistice (nu în scop fiscal, de taxare etc.), fără a fi posibilă identificarea datelor personale. Informațiile colectate vor fi diseminate sub formă generalizată a rezultatelor recensământului pe diverse caracteristici ale populației.

Precizăm că recensământul populației și locuințelor se desfășoară o dată la 10 ani, fiind cel mai important exercițiu statistic național care oferă tabloul demografic complet al țării. Ultimul Recensământ a avut loc în 2014 și s-a desfășurat timp de două săptămâni.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.