VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Secretarul de stat pentru Culte al Guvernului României, la Chișinău. Demnitarul a fost primit de ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei

Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Petru, l-a primit azi în vizită pe secretarul de stat pentru Culte din Guvernul României, Ciprian-Vasile Olinici. Demnitarul nu este la prima vizită în Chișinău. Mitropolitul și oficialul român au discutat despre activitatea misionară, pastorală, socială și edilitară a Mitropoliei Basarabiei și despre proiectele pe care le realizează Biserica Română în stânga Prutului, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte al Guvernului României. 

„Întâlnirea a avut loc la reședința mitropolitană din Chișinău, unde se află și Paraclisul „Sfântul Ioan Teologul” al Mitropoliei Basarabiei, iar domnul Secretar de Stat a fost invitat să viziteze birourile, dar și paraclisul, care au fost renovate de curând, cu susținerea autorităților române. ÎPS Petru i-a mulțumit domnului Olinici pentru această nouă vizită la Chișinău și pentru sprijinul consistent pe care îl acordă Guvernul României, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, Mitropoliei Basarabiei. Părintele Mitropolit a subliniat că acest suport contribuie direct la dezvoltarea comunităților creștin-ortodoxe din acest spațiu canonic al Patriarhiei Române, iar datorită relației strânse, care există astăzi între Statul Român și Biserică, se menține vie flacăra credinței și se promovează mai mult ca niciodată spiritualitatea românească în spațiul dintre Prut și Nistru, iar oamenii de aici au posibilitatea să simtă trăirea duhovnicească a Neamului și să fie mai aproape de Patria și Biserica lor istorică”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Basarabiei.

Ca semn al prețuirii și binecuvântării, pentru întreaga activitate administrativă, misionară, socială și pentru devotamentul manifestat față de slujirea Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia, Ciprian-Vasile Olinci a fost decorat cu ordinul Ștefan cel Mare și Sfânt – gradul 1, pentru contribuția deosebită în consolidarea credinței și coeziunii spirituale în cadrul Bisericii lui Hristos.

La rândul său, secretarul de stat i-a mulțumit mitropolitului Petru și a exprimat cuvinte de recunoștință pentru efortul depus de „Mitropolia Basarabiei în activitatea sa misionară și rolul important pe care îl are pentru restabilirea adevărului istoric și promovarea valorilor ortodoxe naționale, dar mai ales pentru asistența socială, duhovnicească și materială pe care o acordă românilor basarabeni”.

În același context, părțile au convenit să continue eforturile comune pentru promovarea valorilor culturale și spirituale ortodoxe și să dezvolte colaborarea între Secretariatul de Stat pentru Culte și Mitropolia Basarabiei, pentru a fi alături de preoții și credincioșii din Basarabia, care își pun nădejdea în statul român și în Biserica Ortodoxă Română. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.