VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Crearea Fondului de subvenționare a instituțiilor media, votată în lectură finală de Parlament

Instituțiile media din țară, în afară de cele publice, vor primi subvenții de la stat. Crearea fondului în acest sens a fost votată de Parlament în lectură finală.

Instituțiile mass-media care vor beneficia de subvenții din partea statului vor fi selectate printr-un concurs de către un consiliu de experți compus din reprezentanți desemnați de Consiliul de Presă sau de organizațiile societății civile reprezentative pentru domeniul mass-media, Ministerului Culturii, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Finanțelor.

Potrivit autorilor proiectului, crearea Fondului de subvenționare va contribui la dezvoltarea pluralismului mediatic, sprijinirea proiectelor culturale, educaționale și de alfabetizare media, încurajarea abordării în mass-media a subiectelor și problemelor din domeniile de interes social general, sprijinirea investigațiilor jurnalistice în problemele de interes public, fortificarea independenței editoriale și economice a mass-mediei.

Volumul mijloacelor financiare ale Fondului se aprobă prin legea anuală a bugetului de stat, în corespundere cu prevederile Legii finanțelor. Totodată, acesta va putea fi completat cu alocații anuale din bugetul de stat pentru subvenționarea mass-mediei, donații, sponsorizări și granturi oferite de persoane fizice și/sau juridice din Republica Moldova și din străinătate, alte surse financiare neinterzise de lege.

În același timp, sunt instituții mediatice care nu vor putea primi subvenții – furnizorii publici de servicii media audiovizuale, instituțiile finanțate de la bugetul public, publicațiile periodice cu caracter publicitar și/sau erotic și cele fondate de partidele politice.

Proiectul Legii cu privire la Fondul de subvenționare în domeniul mass-media va intra în vigoare la expirarea termenului de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, timp în care vor fi elaborate și aprobate actele normative conexe.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.