VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Sprijin pentru lucrările de primăvară ale agricultorilor

Parlamentul urmează să stabilească, în curând, un mecanism de creditare de urgență a producătorilor de cereale pentru acoperirea cheltuielilor pentru lucrările din această primăvara. La ședința Comisiei agricultură a fost examinat un proiect de lege ce prevede acordarea de credite agricultorilor cu gaj acordat de stat, document elaborat de președintele comisiei, Alexandru Trubca.

Potrivit deputatului PAS, necesitatea elaborării proiectului de lege rezultă din faptul că, la etapa actuală, producătorii agricoli din sectorul cerealier se confruntă cu un șir de probleme, provocate de factori interni precum seceta din anii precedenți, dar și de cei externi legați de schimbarea căilor logistice din cauza agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Aceste circumstanțe au dus la micșorarea prețurilor la cereale pe piața internațională, la majorarea prețurilor la motorină, fertilizanți, ierbicide, pesticide, dar și la creșterea prețurilor pentru logistica de export. „În aceste condiții, se constată existența riscului intrării în insolvabilitate a agricultorilor care se ocupă de cultivarea cerealelor și implicit există riscul compromiterii parțiale a procesului de însămânțare din primăvara lui 2024 și respectiv compromiterea parțială a roadei din 2024”, menționează președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Alexandru Trubca, în nota informativă la inițiativa legislativă.

Proiectul de lege prevede interdicția executării sumelor primite de agricultori de către creditorii acestora pentru acoperirea unor datorii anterioare. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare împreună cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului vor stabili suma, modul de acordare, utilizare și rambursare a creditelor acordate agricultorilor.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.