VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ministrul Mediului a fost demisă. Fotoliul va fi preluat de un deputat PAS

Ministrul Mediului, Rodica Iordanov, a demisionat. Fotoliul va fi preluat de deputatul PAS, Sergiu Lazarencu. Anunțul a fost făcut în această după-amiază de premierul Dorin Recean.

„Apreciez lucrurile începute la Minister. În perioada următoare, este esențial ca proiectele importante de mediu să prindă un ritm accelerat”, a subliniat premierul Dorin Recean.

Rodica Iordanov a declarat deja pentru presă că s-a arătat surprinsă de mesajul premierului.

„Este o decizie politică pe care a luat-o partidul cu domnul Recean împreună și cu asta mergem înainte. La minister nu cred că o să mă regăsesc în continuare, pentru că vin din alt domeniu. Dar eu cu siguranță o să mă descurc”, a declarat fostul ministru pentru agora.md.

Rodica Iordanov a deținut funcția de ministru al Mediului din noiembrie 2022.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.