VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Reacția Rusiei după ce autoritățile de la Tiraspol au cerut „protecție”

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei afirmă că „apărarea intereselor locuitorilor din Transnistria” este una dintre prioritățile Rusiei. Ministerul rus de Externe a precizat că toate solicitările Tiraspolului „sunt examinate cu atenție”. Reacția a venit după ce așa-zișii deputați de toate nivelurile de pe malul stâng al Nistrului au cerut, în cadrul unui congres, „să protejeze Transnistria în fața presiunii crescânde din partea Chișinăului”.

„Protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, a compatrioţilor noştri, este una dintre priorităţi. Toate cererile sunt întotdeauna examinate cu atenţie de către organismele ruse competente”, a transmis Ministerul rus de Externe, citat de agenţiile de presă ruse, citate de digi24.

Aşa-zisul Congres al deputaţilor de la toate nivelurile din Transnistria, întrunit miercuri la Tiraspol la solicitarea liderului separatist Vadim Krasnoselski, a adoptat o rezoluţie oficială prin care cer Rusiei să „protejeze Transnistria” şi pe cei peste 220.000 de cetățeni ruşi din această regiune în condițiile „presiunilor sporite din partea Republicii Moldova”.

În reacție, Biroul pentru Politici de Reintegrare respinge „declarațiile propagandistice” ale Tiraspolului și reamintește regiunii transnistrene că beneficiază de politici economice ale Uniunii Europene.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.