VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Lilian Carp: Referendumul privind aderarea Moldovei la UE va avea succes

Cu siguranță, referendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE va trece testul, deoarece sondajele arată că tot mai mulți cetățeni doresc integrarea în Uniunea Europeană, a declarat președintele Comisiei Securitate, Apărare și Ordine Publică, Lilian Carp în cadrul emisiunii „Studio Politic” de la Vocea Basarabiei.

Deputatul Lilian Carp afirmă că referendumul propus de Maia Sandu „este hârtia de turnesol” pentru politicienii care se declară proeuropeni. Potrivit lui, politicienii deghizați în proeuropeni declarau anterior că populația trebuie să decidă parcursul european al R. Moldova iar acum se opun desfășurării referendumului.

„Acest referendum este hârtia de turnesol pentru politicienii care se declară proeuropeni. Îl vedem și pe mai noul verde de Chișinău, Ivan care se declară ca fiind proeuropean după ce a protestat la Bruxelles împotriva aderării R. Moldova la UE, a promovat referendumul din UTA Găgăuzia din 2014, și peste noapte, această conservă se declară proeuropeană. Vedem că este foarte supărat și pe faptul că se va desfășura referendumul. Dacă vedem declarațiile care le-au făcut ei anterior, în ultimii doi ani de zile de când am declarat că obiectivul principal al R. Moldova este integrarea în Uniunea Europeană, atunci spuneau că populația trebuie să decidă acest lucru. Acum când am decis să organizăm acest Referendum, ei spun că deja nu trebuie organizat. Obiectivul lor este să declare că populația nu își dorește integrarea europeană și guvernarea se teme de organizarea unui Referendum. Cu siguranță aceste Referendum va trece testul, sondajele arată că este în creștere preferința eurointegristă a R. Moldova”, a declarat Lilian Carp.

Potrivit ultimului sondaj efectuat în februarie de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), 68% din cetățenii Republicii Moldova susțin aderarea țării la Uniunea Europeană.

Amintim că Președinta Maia Sandu a cerut Parlamentului să inițieze, concomitent cu alegerile prezidențiale din toamnă, un referendum la tema integrării europene. „Viitorul nostru este în familia europeană” și  „vocea cetățenilor trebuie să fie hotărâtoare”, și-a motivat Maia Sandu cererea.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.