VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Inițiative pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, discutate la Bruxelles

R. Moldova își propune să devină membru cu drepturi depline la Tratatul de instituire a Comunității Transporturilor și să deschidă un birou al Comunității Europene a Transporturilor la Chișinău. Solicitările de rigoare au fost făcute la Bruxelles în cadrul unei noi reuniuni a Dialogului UE-Moldova.

Acest lucru va facilita accelerarea procesului de integrare în acest sector, va acorda asistență tehnică în implementarea integrală a Acordului UE-Moldova privind spațiul aviatic comun, în implementarea legislației în domeniul traficului maritim intern și comunitar, dar și în restructurarea și creșterea capacităților instituțiilor naționale responsabile de căile maritime și navigabile interioare.

 „Întâlnirea arată, încă o dată, angajamentul ferm al Republicii Moldova de a deveni tot mai mult parte a sistemului european de transport. Acest format ne permită să aducem pe agenda comună proiectele investiționale de modernizare a infrastructurii de transport atât cele aflate în proces de implementare, cât și cele planificate, provocările cu care ne confruntăm, dar  și soluțiile pentru depășirea acestora cu sprijinul UE”, a  declarat secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii, Marcel Păscăluță, prezent la Bruxelles, la reuniune.

În cadrul evenimentului s-a discutat și despre dezvoltarea și implementarea sistemelor informaționale de digitalizare a serviciilor publice de transport pasageri – „e-Autorizație”, „e-Ticket”, „Autotest”, asistență în implementarea Programului transport modern, în special, sprijin financiar pentru reînnoirea parcului auto, conectarea rețelelor feroviare din R. Moldova la cele din UE prin introducerea ecartamentului standard european, creșterea capacității Complexului portuar Giurgiulești.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.