VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

În R. Moldova va fi lansat Institutul Național pentru Educație și Leadership

Institutul Național pentru Educație și Leadership  va fi lansat pe 25 februarie, odată cu prezentarea conceptului privind mentoratul pentru comunitatea educațională din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

„Din punctul nostru de vedere, crearea acestei rețele de 1000 de mentori o să ne ajute să diseminăm, în primul rând, bunele practici în sistem, să reformăm sistemul de formare continuă în educație și să augurăm o mai bună susținere pentru tinerii specialiști care aleg această profesie didactică”, a menționat Dan Perciun.

Instituția publică a fost creată în luna noiembrie. Între timp, s-a reușit angajarea unui director, funcție ocupată de Viorica Andrițchi.

Potrivit ministrului, printre responsabilitățile de bază ale instituției țin de formarea continuă a cadrelor didactice din întregul sistem de învățământ, gestionarea unei rețele de o mie de mentori. Aceste persoane urmează să activeze în instituții de învățământ și vor ajuta ministerul în abordarea diverselor probleme care există în sistem, diseminând bune practici, ghidându-și colegii, ajutându-i să devină mai buni pe diferite dimensiuni și, în egală măsură, jucând un rol important în susținerea tinerilor specialiști.

Printre subiectele pe care le vor aborda mentorii sunt subiecte legate de dezvoltarea personală și profesională, combaterea și prevenire a bullying-ului, combaterea și prevenirea violenței în instituțiile de învățământ.

Până în luna aprilie vor fi selectați formatorii naționali din rândurile mentorilor, circa 40 de persoane, iar până în septembrie Ministerul își propune să aibă 1000 de mentori selectați și instruiți. Ei vor fi selectați în bază de concurs. Procesul de selectare a întregii rețele ar trebui să înceapă în luna mai.

Ministrul Dan Perciun îndeamnă profesorii să urmărească evenimentul de duminică pentru a cunoaște „ce se va întâmpla pe dimensiunea care va contribui la creșterea calității predării în instituțiile de învățământ”.

Institutul are un buget aprobat de 9 milioane de lei pentru 2024. Adițional, întreaga rețea de mentori va fi finanțată primele 9 luni printr-un proiect al Uniunii Europene, gestionat de UNICEF.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.