VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Cunoscutul scriitor și prozator român Mircea Cărtărescu vine la Chișinău

Cunoscutul scriitor și prozator român Mircea Cărtărescu trece pentru prima dată Prutul. Criticul literar vine în Republica Moldova. Mircea Cărtărescu va avea, în data de 14 februarie, de Ziua Națională a Lecturii, o întâlnire cu cititorii la Teatrul „Mihai Eminescu”.  

Potrivit Ministerului Culturii, la Chișinău, unde se va afla la invitația președintei Maia Sandu, cea mai cunoscută voce a literaturii române va participa la mai multe activități ce au ca scop promovarea lecturii.

„Participarea la Ziua Națională a Lecturii va reprezenta pentru Mircea Cărtărescu și soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, și prima vizită în Republica Moldova. Pentru a-și cunoaște publicul, pe parcursul zilei de 14 februarie, cei doi literați se vor întâlni cu elevi și liceeni din Chișinău, dar și cu reprezentanți ai comunității de scriitori”, se arată în comunicatul Ministerului Culturii.

Evenimentul de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” va fi moderat de scriitorul Emilian Galaicu-Păun, cu genericul „Un om care scrie”. Intrarea va fi liberă.

În vârstă de 67 de ani, având la activ scrieri de proză, poezie, critică literară, eseistică și publicistică, Mircea Cărtărescu este, astăzi, unul dintre cei mai premiați și cei mai traduși scriitori români contemporani. A semnat și a publicat peste 30 de volume, care au fost traduse în 23 de limbi, fiind înaintat de două ori de către Uniunea Scriitorilor din România la Premiul Nobel pentru Literatură.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.