VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Dosar de spălare a banilor: Peste 4 milioane de lei urmează să ajungă pe conturile ARBI

Peste 240 de mii de dolari, echivalentul a 4 milioane de lei, urmează să ajungă pe conturile Agenției de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI), în scop de administrare, în urma demersului Direcției generale urmărire penală (DGUP) a CNA.

Potrivit unui comunicat remis presei, suma menționată are statut de corp delict într-un dosar penal, pe care s-a reluat recent urmărirea penală.

Ofițerii de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău, au reluat ancheta pe o cauză pornită în anul 2005 pe faptul comiterii infracțiunii de spălare a banilor în circumstanțe agravante, în care au fost recunoscuți în calitate de corp delict mijloace financiare în sumă totală de 242 615 dolari, echivalentul a peste 4 milioane de lei”, precizează CNA.

La această etapă a urmăririi penale, mijloacele financiare transmise spre păstrare temporară Serviciului Fiscal de Stat încă, în anul 2009, au fost preluate în vederea transmiterii spre administrare Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.