VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Mircea Geoană: Militar, Republica Moldova nu are cum să fie atacată de Rusia

„Rusia nu are resursele necesare pentru a ataca Republica Moldova, cu toate că era vizată în planul inițial de război, când Moscova și-a propus să prindă Ucraina într-o menghină, prin ocuparea Kievului, ocuparea Odesei și încercuirea prin Transnistria”. Declarații în acest sens au fost făcute de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, cadrul emisiunii LIVE de la Digi24.

Oficialul Alianței a explicat că, din punct de vedere militar, Republica Moldova nu are motive de îngrijorare. Pe de altă parte, există preocupări serioase în privința unui război hibrid total, în contextul parcursului proeuropean al Chișinăului și al alegerilor prezidențiale care se apropie.

Militar, nu au resurse. Planul inițial era ocuparea Kievului și ocuparea Odesei, încercuire prin Transnistria și prinderea Ucrainei într-o menghină. Ăsta a fost planul militar inițial. El a eșuat și nu se va întâmpla. Militar, Republica Moldova nu are motive de îngrijorare. Din punctul de vedere al unui atac hibrid, al unui război hibrid total. Mai ales că alegerile prezidențiale din Republica Moldova, unde Maia Sandu conduce cu atât de mult succes drumul proeuropean al fraților de peste Prut este de interes vital și pentru Rusia. De aceea, Republica Moldova este un partener comun al NATO și al UE. Lucrăm împreună, inclusiv în planul luptei împotriva dezinformării și-i ajutăm să aibă reziliență sporită, la atacuri cibernetice, la dezinformare și la încercarea disperată a Rusiei, prin cozi de topor din Moldova, să oprească drumul proeuropean al Republicii Moldova.

Dincolo de faptul că suntem români și ținem la oamenii de acolo – ne sunt frați și surori. O astfel de șansă pentru Republica Moldova nu vine decât de două ori pe secol. A fost o șansă la primul război din Transnistria. S-a dus cum s-a dus. Asta a fost. Iar asta e a doua șansă. Noi toți avem tot interesul ca Moldova și Ucraina să vină către Europa„, a declarat Mircea Geoană.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.