VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu se va întâlni cu Majestatea Sa Margareta la Castelul Regal Săvârșin. Programul vizitei în România

Președinta Maia Sandu merge, sâmbătă, în România unde se va întâlni cu Margareta, fiica regelui Mihai, la castelul de la Săvârșin. Maia Sandu va lua prânzul cu Margareta și va vizita Muzeul Regal al Automobilului alături de gazdele sale. Președinta Republicii Moldova se va afla în România și pentru a primi premiul „Timișoara Pentru Valori Europene”.

„Excelenţa Sa doamna Maia Sandu, Preşedintele Republicii Moldova, va fi oaspetele Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei la Castelul Regal Săvârşin, în ziua de sâmbătă, 13 ianuarie 2024, de la ora 14. Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu vor întâmpina pe Excelenţa Sa doamna preşedinte Maia Sandu în Satul Regal, la ora 14. Apoi, înaltul oaspete va fi invitat la dejun în Castelul Regal Săvârşin. După prânz, Preşedintele Republicii Moldova va vizita Parcul Regal şi Muzeul Regal al Automobilului alături de Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală”, anunţă Secretariatul Casei Regale citat de Digi24.ro.

Vizita la Săvârşin se va încheia în jurul orei 16. Preşedinta Republicii Moldova se va afla în perioada 12-13 ianuarie în România pentru a primi premiul „Timişoara Pentru Valori Europene”, ceremonia fiind programată la ora 11.00, la Cinema Timiş.

De asemenea, Maia Sandu se va întâlni astăzi la ora 17.30 cu comunitatea de moldoveni stabilită la Timișoara.

Președinta Maia Sandu este prima laureată a acestui premiu, instituit de Municipiul Timișoara în 2023. Premiul onorează personalități recunoscute pe plan internațional care, cu determinare, curaj și creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.