Programul legislativ al Parlamentului pentru anul 2024 a fost aprobat la ultima ședință plenară din sesiunea de toamnă 2023. Astfel, deputații vor examina în mod prioritar inițiativele legislative ce țin de procesul de armonizare a legislației R. Moldova cu legislația UE. Documentul ce conține prioritățile legislative pentru anul viitor a fost votat la 28 decembrie de 59 de deputați.
Programul legislativ include lista proiectelor de acte planificate de Guvern pentru examinare și adoptare, a documentelor elaborate cu scopul armonizării legislației naționale cu legislația Uniunii Europene, precum și proiectele de lege privind ratificările tratatelor internaționale, proiectele de acte normative întru executarea tratatelor internaționale și a Hotărârilor Curții Constituționale, rapoartele autorităților publice supuse audierilor în Parlament.
Este de menționat că Parlamentul va examina în mod prioritar inițiativele legislative elaborate și înaintate ce țin de procesul de armonizare a legislației Republicii Moldova cu legislația Uniunii Europene. Totodată, proiectele de acte normative înaintate în calitate de inițiativă legislativă, ulterior adoptării Programului legislativ al Parlamentului pentru anul 2024, vor fi examinate la propunerea Biroului permanent, fără a fi modificat Programul legislativ.
Comisiile permanente ale Parlamentului vor avea ca sarcină monitorizarea prezentării către Parlament a proiectelor de acte normative în termenele stabilite și vor depune eforturi pentru realizarea acțiunilor prevăzute în Programul legislativ.