Oportunitățile de dezvoltare a regiunii de nord a țării au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu reprezentanții autorităților publice locale și a serviciilor desconcentrate din municipiul Bălți.
Potrivit unui comunicat emis de Guvern, în cadrul discuției, premierul s-a referit la necesitatea de modernizare a infrastructurii regionale din nordul țării, prin intermediul proiectelor de investiții puse la dispoziție de partenerii europeni, dar și din contul creșterii veniturilor APL.
„Guvernul a crescut salariile primarilor, viceprimarilor și a secretarilor consiliilor, acum aveți motivația și instrumentele necesare pentru creșterea veniturilor locale. Trebuie să construim Europa la noi acasă, să renovăm drumuri, grădinițe, școli și universități. Guvernul a încheiat procedura de angajare a finanțării pentru Spitalul Regional Bălți, am inaugurat un nou sediu al IGSU, dar este importantă și contribuția aleșilor locali în procesul de modernizare a țării noastre”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
De asemenea, șeful Executivului a menționat necesitatea unei explorări mai bune a potențialului economic din regiune și crearea oportunităților pentru atragerea investitorilor și dezvoltarea afacerilor.
În context, premierul a încurajat primarii să promoveze oportunitățile oferite în cadrul programului guvernamental „373”. Anul curent, peste 100 de antreprenori au beneficiat deja de program, cu o valoare totală a proiectelor investiționale de aproape o jumătate de miliard de lei.
În cadrul ședinței, s-a discutat despre problemele legate de alimentarea cu apă a municipiului Bălți, pierderile de energie electrică, cauzate de o gestionare inadecvată a resurselor financiare pe parcursul ultimilor ani și care trebuie să fie rezolvate cât de curând posibil de autoritățile publice locale.