În contextul marcării la 10 decembrie a Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, sâmbătă, 9 decembrie, în cadrul programului informativ Pulsul Basarabiei, Vanu Jereghi, director executiv al Institutului pentru Drepturile Omului (IDOM), a vorbit despre cei 15 ani de activitate ai organizației neguvernamentale privind sensibilizarea, promovarea și protecția drepturilor și libertăților omului garantate de cadrul juridic național și cel internațional, dar și cum stau lucrurile în Republica Moldova în ceea ce privește respectarea drepturilor omului.
„Violări ale drepturilor omului există, au existat și vor exista, din păcate. Există și în țări cu o democrație destul de avansată, ce să mai vorbim despre noi care, chiar dacă suntem de câteva decenii, suntem la un început de cale. Încercăm să schimbăm mentalitatea. Din păcate, mentalitatea este ceea de face să fie violate drepturile omului în Republica Moldova”, a declarat Vanu Jereghi.