VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Maia Sandu a cerut sprijinul Ciprului și Maltei pentru începerea negocierilor de aderare

Președinta țării, Maia Sandu, a avut astăzi o convorbire telefonică cu președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides și cu premierul Republicii Malta, Robert Abela.

Potrivit unui comunicat remis de Președinție, discuțiile au vizat progresul reformelor democratice din țara noastră în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană.  

Șefa statului le-a solicitat liderilor europeni să susțină, la ședința Consiliului European din 14-15 decembrie curent, decizia de a începe negocierile cu țara noastră pentru aderare la blocul comunitar”, se arată în comunicatul remis.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.