Cinci persoane au fost evacuate de pompieri dintr-un bloc de locuit din orașul Briceni în urma unui incendiu. Proprietarul apartamentului a fost transportat la spital în stare gravă. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 5 decembrie.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) un apartament dintr-un bloc de locuit cu 4 nivele a fost cuprins de foc. La fața locului au intervenit pompierii, care ajunși au stabilit că incendiul a afectat apartamentul de la etajul trei, iar scara blocului era inundată cu fum dens.
În timpul intervenției, angajații IGSU au evacuat din apartamentele vecine 5 persoane, dintre care doi minori pentru evitarea intoxicării acestora cu produsele de ardere. În urma incendiului flăcările au distrus bunurile materiale din interiorul a două camere a apartamentului afectat cu suprafața totală de 50 m2.
Totodată pompierii, au evacuat din scara blocului proprietarul apartamentului. Bărbatul în vârstă de 62 de ani a primit intoxicație cu monoxid de carbon și a suferit arsuri de gradul II, fiind predat către ambulanță și transportat la spitalul raional Briceni în stare gravă.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de pompieri.