VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Stejarul de la Cobâlea, bătrân de peste șapte secole, riscă să se prăbușească

Stejarul secular din satul Cobâlea, raionul Șoldănești, riscă să se prăbușească din cauza unei stări avansate de putrezire. Stejarul lui Ștefan cel Mare, bătrân de șapte secole și care este considerat cel mai longeviv copac de pe teritoriul Moldovei, a fost supus unei verificări din partea unei comisii mixte, formată din reprezentanți ai Agenției de Mediu și ai instituțiilor științifice de profil.

În urma primelor controale, specialiștii nu exclud că vor propune și limitarea accesului vizitatorilor la tulpina arborelui.

”În urma studiului de analiză aprofundată, a stării fitosanitare a arborelui, s-a constatat că acesta se află într-o stare puternic afectată de putrezirea lemnului și prezintă pericol de surpare sub greutatea proprie. Prin examinarea scorburii, s-a constatat că arborele este foarte găunos. Sub influența unor factori meteorologici nefavorabili (vijelii, ploi abundente, vânturi puternice și altele), există riscul de prăbușire a arborelui. Pentru prevenirea incidentelor, specialiștii recomandă limitarea accesului vizitatorilor la tulpina arborelui”, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului.

În scopul sporirii vitalității arborelui, specialiștii au propus prelucrarea fitosanitară complexă a scorburilor şi a coronamentului contra bolilor şi vătămătorilor, înlăturarea ramurilor scheletare şi umplerea fisurilor dintre plombările de beton şi trunchiului cu răşini naturale.

Arborele secular este un monument al naturii. Stejarul are vârsta de peste 700 de ani, o înălțime de 17 metri, o circumferință a trunchiului de aproximativ opt metri și o suprafață a coroanei ce depășește 1000 de metri pătrați.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.