VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Texte românofobe și falsuri în manualele de istorie pentru etnicii români din Ucraina

Kievul a decis să le predea elevilor români din Ucraina o istorie falsă și cu mesaje vădit românofobe prin înșiruirea unor falsuri istorice prin care România este acuzată de ”ocuparea teritoriilor ucrainene”. Așadar, în manualele de istorie pentru clasa a X-a, destinate școlilor cu predare în limba română, Ministerul ucrainean al Educației îi învață, de exemplu, pe elevi că sudul Basarabiei și Bucovina de Nord sunt teritorii ucrainene, care după 1918 au fost ”anexate” de România, iar populația ucraineană a fost supusă unor politici de deznaționalizare.  

Situația a fost sesizată de preşedintele Asociaţiei Naţional-Culturale „Basarabia” a românilor din regiunea Odesa, Anatol Popescu, care regretă faptul că autoritățile de la Kiev continuă propaganda sovietică.

”Chiar și cu o debarasare completă de sintagma ”limbă moldovenească” procesul de decomunizare, desovietizare și derusificare a învățământului școlar românesc din Ucraina va dura ani buni de zile, dacă nu decenii întregi. Mai jos vă invit să citiți din manualul de Istorie a Ucrainei pentru clasa a 10-ea, (EDITAT ȘI TIPĂRIT ÎN ANUL 2018) cu toate narativele românofobe posibile ale propagandei sovietice cuprinse în el. Imaginați-vă doar câtă ”DRAGOSTE” pentru România și poporul român cultivă aceste texte în mințile inocente ale elevilor etnici români din Ucraina, care una învață în familii, aud și văd în mass-media, și alta li se dictează de la catedră, chiar dacă în limba română?!”, a scris Anatol Popescu.

În plus, România e acuzată în manualul pentru clasa a X-a că, în perioada interbelică, a dus o politică de exterminare a minorității ucrainene care se afla în interiorul granițelor naționale românești de la acea vreme.

Precizăm că Basarabia a decis unirea cu Regatul României în data de 27 martie 1918, în urma Deciziei Sfatului Țării, forul legiuitor de la acel timp din provincie. Înainte de Unirea cu România, Basarabia (actualul teritoriu dintre Prut și Nistru al Republicii Moldova, precum și raioanele de sud ale regiunii Odesa și actualul raion Hotin din regiunea Cernăuți) a fost în componența Imperiului Rus timp de 106 ani. Iar Bucovina de Nord a fost, între 1775 și 1918, parte a Imperiului Habsburgic, ulterior al celui Austro-Ungar. Din punct de vedere istoric, aceste teritorii nu au făcut parte niciodată dintr-un stat consolidat și național ucrainean. De asemenea, în aceste regiuni etnicii ucraineni nu au deținut niciodată majoritatea.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.