VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ce spune Iuliana Cantaragiu despre autorizația pentru Uzina Metalurgică Moldovenească

Autorizația eliberată până pe 30 septembrie Uzinei Metalurgice Moldovenești este parte a unui compromis de moment care este necesar pentru a satisface necesitările cetățenilor.

Declarația aparține ministrului mediului, Iuliana Cantaragiu, și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit oficialei, este vorba inclusiv despre prețul pentru curentul electric.

În activitatea uzinei de la Râbnița au fost constatate neconformități, motiv pentru care Agenția de Mediu a refuzat eliberarea autorizației. Rămâne acum agentul economic să decisă dacă le înlătură sau nu.

„Dacă nu înlătură neconformitățile, el nu va obține autorizația ordinară. Nu putem spune dacă va fi prelungită sau nu. Pentru că eliberarea acestei autorizații temporare, până pe 30 septembrie, este parte a unui proces de negociere mai amplu între autoritățile de la Chișinău și așa-zisele autorități din stânga Nistrului pentru a obține diferite facilități de care au nevoie cetățenii Republicii Moldova în acest moment. D exemplu, prețul la curentul electric, de exemplu mobilitatea fermierilor din Dubăsari”, a declarat Iuliana Cantaragiu, potrivit IPN.

Comisia pentru Situații Excepționale a prelungit până pe 30 septembrie termenul de valabilitate a Autorizației de mediu privind gestionarea deșeurilor și a Autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”. Mai devreme, Agenția de Mediu a refuzat să elibereze autorizațiile repective.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.