VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ Ne consolidăm capacitățile de apărare: Primul lot de asistență din partea Franței a ajuns la Chișinău

Primul lot de asistență din partea Ministerului Forțelor Armate al Franței pentru Armata Națională a ajuns la Chișinău. Acesta a fost livrat pe cale aeriană, cu o aeronavă din dotarea Forțelor Aeriene Franceze.

Potrivit Ministerului Apărării, ajutorul conține echipament individual, bunuri logistice, armament ușor de infanterie și muniții.

Acesta este primul lot de sprijin din partea Republicii Franceze în contextul consolidării capacităților de apărare ale Republicii Moldova și modernizării Armatei Naționale. Echipamentul, destinat trupelor de infanterie, va asigura compatibilitatea militarilor moldoveni cu armatele statelor Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice în cadrul exercițiilor și misiunilor comune”, precizează Ministerul Apărării.

De menționat că asistența vine în rezultatul declarațiilor de sprijin ale președintelui francez Emmanuel Macron, lansate în cadrul Summit-ului Comunității Politice Europene, desfășurat la 1 iunie, în Republica Moldova, precum și ca urmare a vizitei ministrului francez al apărării Sébastien Lecornu la Chișinău, în luna septembrie curent.

Republica Moldova și Franța cooperează în domeniul apărării în baza Acordului dintre instituțiile de apărare ale celor două state, semnat la Paris, la 15 iulie 1998. Recent, ministrul apărării, Anatolie Nosatîi și omologul său francez, Sébastien Lecornu au convenit asupra consolidării parteneriatului, prin semnarea unui document bilateral de intenții.

În curând, cele două instituții de apărare vor încheia un nou Acord de colaborare în domeniul militar. Asta după ce miercuri, 8 noiembrie curent, cabinetul de miniștri a aprobat iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre cele două instituții.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.