Fondatorul dar și prorectorul Academiei Teologice din Chișinău, Vetcislav Cazacu a părăsit Mitropolia Moldovei, subordonată Moscovei și a trecut la Mitropolia Basarabiei, subordonată României. Acesta a declarat că a trecut la Mitropolia Basarabiei cu tot cu enoriașii și cu parohia din Strășeni. Teologul Vetcislav Cazacu a declarat că nu a mai rezistat să facă parte din Mitropolia Moldovei supusă patriarhului Kiril care susține războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina.
Abandonarea bisericii ruse de către clericii moldoveni a luat amploare în contextul invaziei ruse în Ucrainei, dar și după ce mitropolitul Vladimir a recunoscut într-o scrisoare adresată patriarhului Kirill că moldovenii vor reveni în sânul bisericii române.
„Deja astăzi am făcut anunțul protopopului și pentru secretar și i-am spus că deja sunt în Patriarhia Română. Să văd cum mor frații și colegii mei, n-am putut să rezist. Pur și simplu conștiința n-a mai putut răbda. Să fiu conștient, știind ce se întâmplă, să fiu așa de indiferent și să trăiesc cu minciuna, n-am putut. N-am putut pur și simplu”, a menționat acesta”, a declarat Cazacu pe 7 noiembrie, pentru TV8.
Până acum Vetcislav Cazacu a fost unul dintre cei mai importanți teologi ai Mitropoliei Moldovei. El este fondatorul seminarului liceal ortodox, dar și a Academiei Teologice. Deși oficial rectorul instituției este mitropolitul Vladimir, aceasta era condusă de prorectorul care a părăsit structura subordonată canonic Moscovei fiind originar din Ucraina, dar și român din Cernăuți, părintele a declarat că nu mai poate rămâne alături de Biserica rusă.
Mitropolia Basarabiei a confirmat pentru sursa citată că biserica română la acceptat sub aripa sa pe preotul Vetcislav Cazacu, precizând că fenomenul migrației este în toi. Secretarul Mitropoliei Basarabiei, Constantin Olariu a declarat că doar în ultimul an, au migrat la Mitropolia Basarabiei aproape 50 de preoți.
Fenomenul migrației de la biserica rusă spre cea română s-a acutizat și mai mult după ce în spațiul public s-a strecurat scrisoarea scrisă de mitropolitul Moldovei Vladimir superiorului său de la Moscova. Acesta i-a scris patriarhului Kirill că „lumea rusă” este străină valorilor noastre naționale și că reunirea Republicii Moldova cu România se va produce într-un timp relativ scurt. În demersul său, capul Mitropoliei Moldovei își informează șeful că prăpastia dintre Chișinău și Moscova s-a adâncit și mai mult, deoarece Patriarhia susține intervenția rusă în Ucraina.